Funcţionăreală cu crampoane, nu magie

Valorosul antrenor al Belgiei, Martinez, ofta după ce înfrângerea în faţa Franţei cu scorul pitic de 0-1 a exclus de la bucuriile finalei echipa belgiană. Meci fără sare, de regim anticaloric, meci  birocratic, în care ambele echipe, şi cea franceză, şi cea a Belgiei, se preocupau încruntat cum să împiedice sclipirile virtuoşilor din naţionala adversă, acele explozii de talent, care fac deliciul spectatorilor. Doldora de staruri, ambele reprezentative, lăudate pentru şarjele ofensive, au devenit pragmatice, cum plicticos sună maniera funcţionărească de lemn cu noduri. S-au străduit şi s-au baricadat ca nicio fulgerare de atac a adversarilor să nu reuşească. În loc să-şi pună ca obiectiv crearea de rampe de lansare a talentului fantezist, ambele naţionale s-au organizat să sufoce din faşă orice fază de fotbal spectacol. Mai tare cântăreau titlul, bani, reclama, decât frumuseţea artei fotbalistice. Când pe teren joacă artişti precum Mbappe, Hazard, Griezmann, Lukaku, e de neacceptat ca unicul gol, golul victoriei şi urcării în finală, să fie înscris, la un corner, de o lovitură cu capul a fundaşului Untiti, cel care are misiunea să rupă orice atacant în dribling, să bubuie mingea cât mai departe, să taie cu satârul orice pasă cu călcâiul. Şi atunci trebuie respectată ambiţia lui Ronaldo, care nici n-a vrut să audă că nu e el pe prima pagină. Chiar plecat din Mondial, tot el a aruncat artificiile şi a stârnit torentul de vorbe prin transferul la Juventus, umbrind fazele finale ale Mondialului. O ţară mică, Croaţia a trimis acasă cu fruntea plecată o super forţă, Anglia. Deşi au jucat trei partide cu prelungiri, adică în plus 90 de minute, deci încă un meci, croaţii au fost cei care au turat mecanismul lor, dovedindu-se mai proaspeţi ca tinereii Angliei. Mircea Lucescu, magistrul, a avut dreptate. “Englezilor nu trebuie să le dai mingea, dacă nimereau în grupe peste sud-americani puternici, care pasau, englezii nu ajungeau în semifinală”. Înainte de partidă, Modric spunea: “Să vedem cine sunt cei obosiţi”. Caracterul genei croate se vede şi din destinul a doi fotbalişti de-ai lor. Perisic a plecat să joace de mic la Sochaux, ca să salveze de la faliment ferma de pui a tatălui. Iar Rakitic, fără să ştie spaniola, luni şi luni, în fiecare zi a băut o cafea într-un restaurant, unde o plăcea pe chelneriţă. Rachel, chelneriţa care e acum soţia sa, a aplaudat în tribună cu cele două fete prestaţia teribilă a lui Rakitic.