x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Externe Viktor Orban, din nou contra UE

Viktor Orban, din nou contra UE

03 Iul 2020   •   18:30
Viktor Orban, din nou contra UE
Sursa foto: Bruz

Ungaria nu se va conforma unei cereri a Uniunii Europene de a adăuga ţări terţe pe o „listă sigură” de destinaţii pentru călătorii, cu excepția Serbiei, a declarat ieri premierul Viktor Orban, citat de Reuters.

Statele membre ale UE au aprobat călătoriile de agrement sau de afaceri pentru cetăţenii din 14 ţări din afara blocului comunitar, într-o acţiune care vizează sprijinirea industriei turismului comunitar. Aceste ţări sunt Algeria, Australia, Canada, Georgia, Japonia, Muntenegru, Maroc, Noua Zeelandă, Rwanda, Serbia, Coreea de Sud, Thailanda, Tunisia şi Uruguay. „Pentru moment, nu putem susţine cererea UE, din cauză că aceasta ar veni contra intereselor poporului ungar în materie de asistenţă medicală”, a spus Orban. Serbia, singurul vecin din sud al Ungariei din afara UE, are o importantă minoritate etnică maghiară pe teritoriul său.

 

×