x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Coronavirusul din China, mai periculos decât SARS

Coronavirusul din China, mai periculos decât SARS

de Monica Cosac    |    27 Ian 2020   •   08:21
Coronavirusul din China, mai periculos decât SARS

Peste 2.000 de persoane sunt infectate, la nivel global, cu noul coronavirus apărut în China, şi cel puțin 56 de oameni au murit din cauza bolii, potrivit cifrelor date publicităţii, ieri, de autorităţile chineze. Deşi există încă foarte multe necunoscute legat de noul coronavirus, un oficial chinez din domeniul Sănătăţii a declarat că acesta este mai periculos decât SARS, deoarece este infecțios și în timpul perioadei de incubație. Virusul a fost confirmat deja şi la trei pacienți din Franța. În aceste condiţii, „măsurile de prevenţie sunt extrem de importante”, a avertizat medicul Tudor Ciuhodaru, care solicită Parlamentului European „să declare această situație drept o urgență de sănătate publică la nivel european”.

 

Coronavirusul din China își mărește capacitate de transmitere și are proprietăți ce îl fac mai periculos decât SARS, a anunțat, ieri, într-o conferință de presă, şeful Comisiei Naționale de Sănătate din China, Ma Xiaowei.

Potrivit acestuia, perioada de incubare a virusului este cuprinsă între una și 14 zile, iar virusul este infecțios inclusiv în această perioadă, ceea ce nu s-a întâmplat cu coronavirusul SARS, care a ucis aproape 800 de oameni pe plan mondial în perioada 2002-2003.

Între timp, bilanțul a continuat să se agraveze, fiind raportate 56 de decese și peste 2.000 de cazuri noi de îmbolnăvire, la nivel global, din cauza virusului botezat de specialişti (nCoV-2019). Autoritățile chineze admit că, în prezent, capacitatea de înțelegere a virusului este limitată, astfel că au crescut nivelul de alertă „Urgență” la 3 din 3 și au luat deja măsuri speciale pentru a încetini extinderea epidemiei. Măștile respiratorii au devenit obligatorii în provincia chineză Guangdong, iar comerţul cu animale sălbatice a fost interzis. Între timp, virusul continuă să se răspândească pe plan mondial.

 

În afara Chinei, nCoV-2019 a fost deja confirmat la persoane din 11 țări: SUA, Thailanda, Coreea de Sud, Japonia, Taiwan, Malaysia, Singapore, Australia, Vietnam, Nepal și Franța.

 

Măsuri urgente de prevenţie

​ Virusul din China a fost confirmat la trei pacienți din Franța, alți 50 fiind în curs de evaluare, iar medicii atrag atenţia că măsurile de prevenție devin extrem de importante, având în vedere că oamenii îl pot transmite mai departe înainte să ştie că sunt infectaţi.

„Solicit Parlamentului European două măsuri urgente având ca obiectiv limitarea propagării virsului: 1. Să declare această situație drept o urgență de sănătate publică la nivel european. 2. Să adopte o rezoluție prin care să recomande tuturor țărilor măsuri unitare de monitorizare activă, prevenție și pregătiri pentru o eventuală intervenție”, este mesajul medicului ieşean Tudor Ciuhodaru.

 

Simptome: febră, tuse, respirație dificilă

Şi medicul Mihai Craiu spune că în fața numărului tot mai mare de cazuri de infecție cu noul coronavirus, în următoarele zile „se va ridica un val de emoție”, însă în loc să ne panicăm, „ar fi bine să adoptăm măsuri de prevenţie”. „Pentru moment, știm că noul coronavirus produce o boală cu febră, tuse, respirație dificilă. Şi că acest virus ar putea fi luat de la un pacient bolnav. Deoarece nu există încă un vaccin şi nici tratament specific, ar fi bine să adoptăm măsuri de prevenţie. Spălăm frecvent mâinile, evităm să ne atingem fața şi gura cu mâna (un studiu recent a dovedit că ducem, în medie, de 23 de ori pe oră mâna la ochi, nas sau gură) şi purtăm o mască în locuri aglomerate (chiar dacă are eficiență discutabilă, această mască ne va apăra măcar de propriile mâini)”, explică dr. Craiu.

×
Subiecte în articol: coronavirus