x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Ludovic Orban anunță că s-au acumulat facturi de peste 5 miliade de lei pe PNDL

Ludovic Orban anunță că s-au acumulat facturi de peste 5 miliade de lei pe PNDL

22 Noi 2019   •   15:45
Ludovic Orban anunță că s-au acumulat facturi de peste 5 miliade de lei pe PNDL

Premierul Ludovic Orban a declarat, vineri, că la rectificarea bugetară vor trebui completate fondurile pentru Ministerul Dezvoltării, având în vedere că pe PNDL s-au acumulat facturi de peste 5 miliarde de lei care trebuie plătite.

"Pe PNDL, de luni de zile, nu s-a mai făcut nicio plată, s-au acumulat facturi sau situaţii de lucrări care trebuie plătite de peste 5 miliarde de lei şi foarte mulţi constructori, în momentul de faţă, sunt pe punctul de a pleca de la lucrări pentru că nu şi-au încasat banii. Şi trebuie să ştiţi că PSD-ul a lăsat PNDL-ul fără niciun fel de ban, fără niciun leu. Practic, noi trebuie, la rectificarea bugetară, să completăm fondurile pentru Ministerul Dezvoltării, astfel încât să putem să plătim toate lucrările care au fost efectuate până acum pe PNDL", a afirmat Orban, aflat într-o vizită de lucru în judeţul Olt.

Premierul a fost prezent, alături de ministrul Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor, Lucian Bode, la Balş, la înmânarea ordinelor de începere a lucrărilor drumului expres Craiova - Piteşti, tronson 2, km 17+700 - km 57+550.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: ludovic orban PNDL