x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Vechiul site Old site Arhiva Jurnalul Arhiva Jurnalul Vezi cum arată Lodgy, al şaptelea model din gama Dacia Renault, care va fi lansat în martie 2012

Vezi cum arată Lodgy, al şaptelea model din gama Dacia Renault, care va fi lansat în martie 2012

14 Noi 2011   •   17:01
Vezi cum arată Lodgy, al şaptelea model din gama Dacia Renault, care va fi lansat în martie 2012

Lodgy, al saptelea model din gama Dacia, va fi prezentat in premiera mondiala la Salonul Auto de la Geneva, care va avea loc in martie 2012. Numele modelului si designul general au fost dezvaluite de constructorul francez luni seara, cu ocazia prezentarii Dacia Lodgy Glace, o versiune de competitie a masinii, care va concura in Trofeul Andros pe 3-4 decembrie.

Conform hotnews.ro, de aceeasi prezentare a avut parte si Duster, Renault dezvaluind mai intai publicului varianta de curse.

“Lodgy este sora mica, dar rebela a masinii de familie pe care Dacia o va prezenta la Geneva 2012', a anuntat Renault. Numele evoca notiunea unui interior generos ca spatiu si o lume a familiei, potrivit constructorului.

Versiunea de curse, Dacia Lodgy Glace, va concura in premiera pe 3 si 4 decembrie in Trofeul Andros, in cursa de la Val Thorens, urmand a fi pilotata de Alain Prost. Prototipul are 4,001 metri lungime, 1,9 metri latime si un ampatament de 2,5 metri, cifre sunt pur orientative si care nu sunt identice cu cele pe care le va avea modelul de serie, ce va fi lansat in martie 2012.

×