Acţionarii BRD au aprobat schimbarea lui Guy Poupet de la conducerea băncii şi emisiuni de obligaţiuni în valoare de 3 miliarde de euro
Oana Zăvoranu spune că a avortat din cauza blestemului soacrei. "Aş fi vrut să am puterea să mă sinucid, ca să nu mai suport toate jignirile"
Cerceii Elenei Lupescu s-au vândut la licitaţie în Anglia. Vezi suma fabuloasă cu care au fost adjudecaţi
Poliţia portugheză susţine că nu sunt elemente noi care să determine redeschiderea dosarului dispariţiei micuţei Maddie McCann
În beneficiul persoanelor defavorizate, Consiliului Consultativ al Cultelor din România recomandă parteneriate între Culte şi unităţi medicale publice şi private
VIDEO: Fostul preşedinte liberian Charles Taylor, vinovat de crime împotriva umanităţii şi crime de război comise în Sierra Leone
Anghel Saligny, inginerul român genial care a înălțat poduri spre nemurire și a transformat visurile în construcții monumentale
Premieră absolută la Teatrul Național Iași, pe 20 aprilie: „De dinaintea amintirii” după David Vann, în regia lui Florin Caracala
Prețul petrolului nu a luat foc, dar spaimele nu s-au stins. Conflictul Iran-Israel arde la buzunar Dan Constantin
După sentința în procesul Monicăi Macovei cât de optimiști mai putem fi în ceea ce o privește pe cea în dosarul lui Vlad Pascu?Serban Cionoff