Monștrii din adâncuri. Creaturi oarbe, fără creier și fără inimă, spaimele turiștilor și ale oamenilor de știință (Der Spiegel)
Casa Albă a dat publicităţii un raport privind atacul cu arme chimice comis la Damasc. “SUA au o puternică certitudine” că a fost comis de regimul Assad
Secretarul de Stat american invocă “o acţiune ţintită, fără intervenţie la sol” în Siria. SUA se bazează pe Franţa, Liga Arabă şi Australia
NATO nu va participa la o intervenţie militară în Siria. Cine ar putea lansa intervenţia, după refuzul Marii Britanii (analiză AFP)
Hidrosind: Borza a concediat ilegal sute de angajaţi ai Hidroelectrica, iar unii au câştigat deja în instanţă
A stat cu o avere URIAŞĂ în geantă pentru trei luni fără să ştie: Când am descoperit, am URLAT de bucurie FOTO
Membrii PSD decoraţi cu "Steaua României" s-au asociat demersului Corinei Creţu de retragere a medaliei lui Tokes
A câştigat un milion de lire însă riscă să nu primească nimic. Ce s-a întâmplat cu biletul câştigător
Răzbunarea supremă împotriva companiilor de tele-marketing. Ce soluţie a găsit un britanic în privinţa telefoanelor nedorite
Doi parlamentari USR vor despăgubirea, prin lege, a persoanelor care au fost internate în casele de copii, între 1947-1997
Nicolae Titulescu: o stea strălucitoare pe cerul diplomației române, străjer al dreptății și unității naționaleCiprian Demeter