x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Agonia Căii Moşilor

0
Autor: Luminita Ciobanu 03 Iul 2011 - 21:00

Cel mai vechi drum co­mercial al Bu­cu­restilor, Calea Mo­silor, traieste astazi o cum­plita dra­ma. Hacuita pe ju­matate in vremea de­molarilor ma­sive din perioada co­mu­nista, azi, Calea Mosilor iti dezvaluie doua lumi: cea a cla­dirilor cu arhitectura specifica, din anii de demult, si cea a blo­cu­rilor "cutii de chibrituri".

O plimbare pe o portiune a Caii Mosilor iti lasa azi un gust amar. In partea noua a arterei de circulatie, forfota este ase­menea vremurilor apuse. Totusi, de la in­ter­sectia cu Bdul Carol, situatia se schim­ba. Cladiri cu o arhitectura splendida, multe imobile fiind declarate monument istoric, plang, traindu-si, din pacate, ulti­mele clipe. Agonia mortii a cuprins foarte multe din casele de aici incat, la un cutremur de o intensitate moderata (nu mare!) nu va ramane piatra pe piatra!

Am pornit din intersectia cu Bulevardul Carol, agale, cercetand cu grija fiecare casa si, in scurt timp, la nr. 134-136, am descoperit Hanul Solacolu. "Cladirea cu­prinde la parter incaperi boltite «cu ve­dere» spre strada (azi, cu bucati de placaj ce tin loc de geamuri – n.r.) in care se ga­seau tot felul de pravalii (de unde se de­duce varsta mai recenta a acestui han, spre deosebire de celelalte cladiri ase­ma­natoare), iar la etaj, camere de locuit cu cerdac spre curte, inchis cu geamlac. Nu se stie sigur cand a fost ridicat si se cu­nosc foarte putine lucruri despre evolutia sa in timp. Proprietarii care au dat si nu­mele hanului erau probabil de origine macedoneana, veniti din sudul Balca­ni­lor, dovada terminatia numelui in oglu, Solacoglu, devenit, in timp, Solacolu", ara­ta Lelia Zamani in volumul "Comert si loisir in vechiul Bucuresti". Unii cerce­ta­tori considera ca Hanul Solacolu ar fi fost construit prin 1810. Profesorul Aristide Stefanescu spune in lucrarea "Hanul So­lacolu" ca un anume J. Solacoglu ar fi do­bandit proprietatea prin 1858-1859, mai ales ca, intre 1946-1851, aici se afla fabrica doctorului Tucar. Acest J. So­la­coglu a so­li­citat in 1859 o autorizatie, sa poata cons­trui, in antrepriza, un imobil cu doua eta­je, cu pivnita boltita, beciuri si de­pen­din­te. Totusi, documentele arata ca, inca de pe vremea domnitorului fanariot Cara­gea Voda (1812-1818), aici ar fi existat o ­fabri­ca de fidea, numita tot Solacoglu. Se mai spune de asemenea ca, in vremu­rile acelea, cum nu existau mala­xoare pentru framantat, doi simbriasi se dez­bracau pana la brau si, spate in spate, framantau coca asezata intre ei! (sic!)

Cat despre Hanul Solacolu, se zice ca, pana sa aiba proprietati in Bucuresti, aici era gazduit si Manuc Bey care ar fi avut ca­sele apoi pe Calea Mosilor, pana sa construiasca hanul celebru, care-i poarta numele.

Renumit
"Odata cu secolul al XIX-lea, hanurile au inceput sa dispara, lovite, repetat, de incendii devastatoare si de cutremure; dar si vechimea lor avea un greu cuvant de spus, precum si noile cerinte ale timpului care le-au facut sa cada in desuetudine, fenomen mai evident spre mijlocul epocii", subliniaza Lelia Zamani in cartea "Comert si loisir in vechiul Bucuresti". Au­toarea spune ca "treptat hanurile in­cep sa-si schimbe infatisarea. Se fac pra­valii spre ulita, se sparg ferestre in zidu­rile groase si se diminueaza fereala si paza strasnica de altadata. (…). Vremea hanurilor era de-acum dusa, iar Bucu­restii au cunoscut noi cladiri, monumente chiar, numite hoteluri, de influen­ta occidentala, precum si magazine, res­tau­rante, cafenele moderne, alternative la pravaliile si carciumile existente in hanuri."

Hanul Solacoglu a devenit Hotel So­la­coglu. Detinea si o statie de bristi, de lux, care, la cererea clientilor din zona, pentru un leu, un leu cincizeci, duceau musteriii pana aproape de centru, ba chiar pana la padurea Pantelimon, la petreceri, la iarba verde. La Solacoglu a locuit si scriitorul si publicistul bulgar Liuben Caravelov care a redactat si tiparit intre 1869-1872 ziarul Libertatea, respectiv, intre 1873-1874, Independenta, publicatii ale miscarii na­tio­nal-revolutionare bulgare. Candva, pe cladire se afla medalionul cu chipul scrii­torului, si placuta pe care care se preciza ca "in aceasta casa a locuit si lucrat marele Liu­ben Cara­ve­lov", inscriptie disparuta azi. Prieten cu Caravelov, poposea aici, adesea, si Hristo Botev. In urma nationali­za­rii din 1950, cladirea fostului han a fost trecuta din proprietatea fratilor Constantin si Stefan Solacolu, in proprietatea statului. Asa a inceput declinul. Politica din perioada comunista, prin mutarea tiganilor in casele de pe Calea Mosilor (si nu numai) pentru a contribui la devas­ta­rea treptata a imobilelor, a dat roade. Ur­mele se vad si astazi, adanci. Fostul Han So­lacolu este o ruina unde se ascund noaptea tot felul de persoane fara ada­post. Insa situatia catastrofala nu este doar aici. Din loc in loc, paradoxal, in foar­te multe cladiri monument istoric, etajele sunt cu vedere la soare, luna si ste­le, de ferestre nici nu se mai pune problema, iar la parter functioneaza, ca si in vremurile bune, pravalii de cartier, fara teama inundatiilor provocate de ploi!

Casa de la numarul 103 are si ea po­vestea ei. Se spune ca aici, in noaptea de 13-13 iunie 1944, Emil Bodnaras, Lucretiu Patrascanu, C. Stanatescu, I. Mocsony-Star­cea, M. Ioanitiu, generalii C. Vasiliu-Ras­canu, Gh. Mihail, colonel D. Dama­ceanu precum si Grigore ­Niculescu-Bu­zesti s-au intalnit, intr-o consfatuire se­creta desfasurata pe Calea Mosilor nr. 103, adoptand, dupa aprinse discutii, planul prezentat de PCR, pentru declansarea unei insurectii armate, arestarea lui Antonescu si a colaboratorilor apropiati si intoarcerea armelor Reich-ului nazist.

Pe masura ce te apropii de zona Sf. Gheorghe, situatiile cladirilor cu etajul in paragina se inmultesc. Calea Mosilor isi continua drumul spre celebrul ma­gazin "Vulturul de Mare cu pestele in ghiare", devenit, dupa retrocedare, sediu al unei banci comerciale. Cladirile monument din aceasta zona n-au avut o soarta mai buna. In balcoanele in care odinioara erau jardiniere cu felurite flori, multicolo­re, cresc astazi buruieni...

Podul Targului de afara
Dar sa nu incheiem periplul fara sa vorbim despre Podul Targului de Afara, devenit apoi Calea Mosilor. Candva, in vremurile de-alta dat’, era drumul co­mercial al Bucurestilor, legand cele doua targuri – Targul Dinlauntru (din preajma Curtii Domnesti) si Targul de Sus (din preajma bisericii Zlatari), de Tara Mol­dovei si portul Brailei. In preajma biseri­cii Oborul Vechi se structu­rase Targul de Afara, mentionat si in cronica domnito­rului Constantin Brancoveanu de la 1693, ca loc de executie a boierului Staicu, care umblase dupa domnie, iar drumul care lega acest targ de oras s-a numit Podul Targului de Afara. Constantin C. Giurescu arata in "Istoria Bucurestilor" ca "(…) tra­ditia bucuresteana care pune inte­me­ierea Targului Mosilor in legatura cu Ma­tei Basarab, si anume in legatura cu ­pomenirea celor cazuti in lupta cu Radu Ilias, (desfasurata in afara orasului, la nord de Balta Fundeni – n.r.) are un fond de adevar, atunci, tot in vremea acestui voievod, trebuie sa admitem si inceputul unui al treilea targ «Targul de afara», care s-a tinut mai intai in preajma actua­lei bi­serici Oborul Vechi, mutandu-se apoi, dupa ce orasul s-a intins, pe locul cuprins intre sfarsitul Caii Mosilor si Halele Obor." Asadar, denumirea avea sa i se traga de la Targul Mosilor, organizat in preajma Rusaliilor, cel dintai fiind organizat pentru pomenirea acestor stramosi (mosi). Peste ani, mai bine zis prin 1825, Calea Mosilor avea sa fie cea dintai strada pietruita a Bucurestilor, iar prin 1906 era cea mai lunga strada, avand 2830 de metri. Tot pe Calea Mosilor (Podul Targului de Afara) erau purtati in lanturi, cei care erau dusi la locul de spanzuratoare, aflat in Targul Mosilor. Osanditii le cereau iertare tuturor celor care le ieseau in cale, acestia, la randul lor, raspunzandu-le: "Iertat sa fii!", in timp ce femeile le ieseau in cale cu cofe cu vin, imbiindu-i, sa bea, sa nu simta ­streangul.

Serviciul de email marketing furnizat de