x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Elena Udrea, studentă la Facultatea de Teologie Ortodoxă

Elena Udrea, studentă la Facultatea de Teologie Ortodoxă

21 Sep 2016   •   13:28
Elena Udrea, studentă la Facultatea de Teologie Ortodoxă
Sursa foto: Karina Knapek/Intact Images

Elena Udrea a luat o decizie-surpriză: fostul ministru s-a înscris la cursurile de masterat ale Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca, secţia Asistenţă pastorală şi a fost admisă pe locurile la buget.

"Dorinta mea a fost sa ma pregatesc in consiliere pastorala, tocmai pentru a putea sa sprijin pe cei care au probleme emotionale, care au probleme de orice alta natura, care se pot trata prin credinta religioasa. Am ales aceasta formula de master. Puteam sa fac chiar facultatea. Doream ca aceasta pregatire sa se realizeze intr-un termen mai scurt. Este un masterat de un an, pentru a putea fi utila cat mai curand celor care eu consider ca au nevoie de un astfel de sprijin. Voi vedea daca in viitor ma voi inscrie la Facultatea de Teologie", a declarat Elena Udrea, la România TV.

Citeşte şi: Elena Udrea, îndrumată de un "ciobănaş", ne dă o lecţie de geologie pe Facebook

×