x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Auto Cât consumă și poluează cu adevărat mașina ta

Cât consumă și poluează cu adevărat mașina ta

de Cătălin F. Vărzaru    |    11 Sep 2018   •   19:30
Cât consumă și poluează cu adevărat mașina ta

Consumă mai mult că e motorul nou și nu s-a rodat. Este sfatul cu care trebuie să se împace un proaspăt cumpărător de mașină nou-nouță care dă piept cu traficul infernal din București. Cumpărătorul e foarte mirat că micuța lui mașină cu un motor-minune de niciun litru ajunge să înghită lejer zece litri de benzină. Cifra e cu mult mai mare decât cea din cartea tehnică. De ce asta? Din cauză de NEDC. Dar acum vom avea toți parte de WLTP și lucrurile se vor mai regla un pic. Ce sunt NEDC și WLTP, de unde rezultă și cum ne afectează viața, vom afla în cele ce urmează.

1 septembrie este data care schimbă multe în industria auto. La 1 septembrie 2017 a intrat în vigoare standardul WLTP, acronimul de la Worldwide Harmonized Light-Duty Vehicles Test Procedure, adică metoda de testare armonizată la nivel mondial pentru autoturisme şi autovehicule comerciale uşoare pentru măsurarea consumului și a noxelor emise. WLTP înlocuiește standarul NEDC (New European Driving Cycle), care a fost definit în anii ’80 și a intrat în vigoare în 1992. Standardul NEDC elaborat acum mai bine de 30 de ani se bazează pe teste făcute pe profile de condus teoretice. Mașinile folosite pentru omologarea ciclului NEDC au fost “preparate” de producători, astfel încât să se obțină un minimum de consum și mai ales o emisie de noxe cât mai mică pentru a încadra mașina într-o anumită clasă de poluare și a avea o cifră pe care divizia de marketing s-o poată promova pentru a atrage clientul. Dacă la început s-a recurs la trucuri de genul folosirii unor uleiuri performante, a unor anvelope speciale umflate la o presiune atent calculată sau la acoperirea cu bandă adezivă a unor profile pentru creșterea aerodinimicității, până la urmă, în goana după profit, s-a ajuns la metode ilegale și mult mai brutale din punctul de vedere al mediului, unii producători trișând de-a dreptul la teste. Cazul Dieselgate este emblematic pentru industria auto, iar Volkswagen este acuzat și la acest moment pentru acest tip de comportament ilegal și imoral, inclusiv în ceea ce privește motoarele pe benzină. Nici de la noul standard WLTP nu trebuie să avem așteptări prea mari pentru că există câțiva termeni după care se fac testele care sunt mai clar definiți, dar producătorii vor căuta în continuare să speculeze principiul conform căruia ce nu este interzis este permis. Oricum, dacă vreți să obțineți cifre cât mai apropiate de cele anunțate de producător, este bine să țineți cont care sunt condițiile în care s-au făcut testele.

Teste pe stil vechi

În vechiul ciclu NEDC, automobilul era testat într-un ciclu unic, pe durata a 20 de minute și pe o distanță de 11 kilometri. Nu era specificat tipul de drum pe care trebuia făcută testarea, astfel că producătorii recurgeau la condiții cât mai bune pentru ei, cum ar fi un circuit special construit pentru astfel de teste. Existau două faze, 66% în regim urban și 34% în regim extraurban, viteza medie era de 34 de km/h, iar cea maximă ajungea la 120 de km/h. Măsurătorile se efectuau în condiții ideale de temperatură, între 20 și 30 de grade. Schimbarea treptelor de viteză se făcea la puncte fixe, special alese pentru a scădea consumul. În plus, deosebit de important, ciclul NEDC nu ținea cont de influența dotărilor opționale la determinarea cantității de noxe emise în atmosferă și a consumului real. În baza acestor date, producătorii ajungeau să oprească toți consumatorii care sunt accesibili şoferului – muzica, clima sau aerul condiţionat, luminile de orice fel. Pentru a reduce cât mai mult masa maşinii se renunța de la trusa de prim-ajutor, cartea de service, extinctor, la roata de rezervă sau orice altă dotare sau accesoriu suplimentar prezent pe orice mașină. Motorul era preîncălzit pentru a obține cifre cât mai bune la consum, la fel și frânele, pentru a fi cât mai eficiente.

Ce se schimbă

Ciclul WLTP schimbă destul de substanțial datele problemei, dar nu vă așteptați să aveți în față chiar un consum real pe care-l veți obține în viața de zi cu zi. Omologarea după noul ciclu, obligatorie de la 1 septembrie 2019, se face într-un ciclu dinamic mai reprezentiv pentru condusul în condiții reale de trafic, adică pe drumul public. Distanța de testare a crescut la 23,25 de km și este parcursă în 30 de minute. Ponderea traficului urban a scăzut de la 66 la 52%, dar vorbim de această dată de condiții reale. În plus, acum există patru faze dinamice - viteză mică, medie, mare, foarte mare - în loc de două. În baza analizelor comportamentului real al șoferului, au fost modificate punctele de schimbare a treptelor de viteză pentru fiecare vehicul în parte. Viteza medie obținută a fost crescută la 46,5 km/h, iar cea maximă ajunge la 131 de km/h. Măsurătorile sunt realizate la 23 de grade, iar valorile emisiilor de CO2 sunt corectate la 14 grade. Noile măsurători țin cont în mod obligatoriu de caracteristicile suplimentare, care pot diferi de la o mașină la alta, dar și de dotările opționale. Cu alte cuvinte, consumul unei mașini cu trapă ar trebui fie diferit față de cel al unui model similar fără un astfel de accesoriu. În plus, producătorii trebuie să țină cont la omologare de faptul că un automobil are faruri, sistem multimedia pe care-l laudă cu prilejul fiecărui facelift sau climă pe care o vând tocmai pentru a fi folosită.

Măsuri obligatorii

Legal, oricine vinde mașini după data de 1 septembrie 2018 trebuie să le standardizeze după noul ciclu WLTP, chiar dacă au fost lansate anterior datei de 1 septembrie 2017 când a fost introdus standardul obligatoriu de omologare. Dar schimbarea cu adevărat va avea loc abia peste un an, de la 1 septembrie 2019. Pentru că aceasta este data până la care vor putea fi comercializate mașinile de pe stoc produse și omologate după vechiul ciclu NEDC. De la 1 ianuarie 2019, mașinile noi produse vor avea în mod obligatoriu trecute în cartea tehnică cantitatea de noxe și consumul după noile norme. Derogarea până la 1 septembrie 2019 se referă doar la modelele aflate pe stoc. Vorbim aici însă doar de stocul pe care îl au importatorii și dealerii cu privire la mașinile comandate în baza unor previziuni de vânzări, pentru că după criza din 2008 producătorii nu mai lucrează pe stoc, ci doar la comandă.

Efectele WLTP

Noul standard va avea efecte nu doar din punctul de vedere al duratei comenzilor, cât mai ales din cel al taxării. Important este să realizăm că aceeași mașină care avea o normă de emisie de 100 de grame de CO2 per km și care era taxată să zicem cu 200 de euro, conform noilor norme WLTP noxele ar putea crește la 120 de g CO2/km, iar taxele s-ar putea dubla. Aceasta este viziunea la nivelul UE, unde taxarea se face în funcție de poluare. În această notă trebuie să descifrăm și declarațiile recente ale ministrului Mediului, care a anunțat că, de la 1 ianuarie 2019, vom avea cel mai probabil o nouă taxă de poluare, care va ține cont de mai mulți factori și va fi construită conform principiului de drept al Mediului, “poluatorul plătește”. Cu alte cuvinte, odată cu obligativitatea măsurării conform ciclului WLTP, poluarea va fi mai mare, chiar dacă vorbim despre aceeași mașină. Un alt efect va fi o creștere a prețului automobilelor. Producătorii vor trebui să obțină noxe cât mai mici prin folosirea unor noi module de reducere a poluării. Cum ar fi montarea pe toate motoarele diesel a unor filtre de particule mai performante și de sisteme de tratare de emisiilor cu euree tip AdBlue. Apoi vorbim de folosirea filtrelor de particule și în cazul propulsoarelor pe benzină, mai bine zis de o generalizare a folosirii DPF-urilor, mai ales în cazul celor turbo.

Timpi de așteptare mai mari

Nu în ultimul rând, până la efectuarea tranziției către mașinile mai oneste din punctul de vedere al poluării și consumului, vom avea un timp de așteptare mai lung de la comandă până la sosirea mașinii. Un interval de 2-3 luni pentru o configurație personalizată pe gustul clientului este considerat acum mic și rezonabil, dar în viitor acesta ar putea să ajungă la 3 până la 6 luni, iar în cazul unor configurații cu totul special, să depășească și jumătate de an. Important este să ajungă la client până la apariția unui nou facelift, pentru că avem de-a face cu saloane auto pe continent la fiecare 6 luni, acolo unde producătorii trebuie să vină neapărat cu lucruri noi.

Producătorii sunt obligați să-și omologheze mașinile în condițiile reale de trafic, măsurarea în noul standard WLTP făcându-se acum după criterii mai dure

Sfaturi

  • atenție la ofertele-minune cu mașini de pe stoc
  • informați-vă de la vânzător cât consumă și poluează mașina după noile standarde

La ce ne așteptăm

  • taxe mai mari pentru aceeași mașină
  • cantitatea de emisii poluante va crește ca urmare a schimbării testelor
  • consum mai mare în cartea tehnică, dar mai apropiat de realitate

1 septembrie 2019, data de la care vom ști cât consumă cu adevărat un automobil

 

 

 

×
Subiecte în articol: consum auto