x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Auto Cât de confortabil e un Cactus

Cât de confortabil e un Cactus

de Cătălin F. Vărzaru    |    24 Mai 2018   •   22:48
Cât de confortabil e un Cactus

C4 Cactus este o mașină care arată altfel. Citroen continuă seria Cactus cu un hatchback compact pe care reușește să-l scoată în evidență pe șosea. Cu o personalitate care se imprimă pe retina privitorului prin elemente specifice ale caroseriei și un interior care aduce mai mult cu sufrageria de acasă, C4 Cactus și-a propus în primul rând să redefinească ideea de confort la bordul unui automobil. Prețul pleacă de la 13.490 de euro cu TVA pentru varianta de bază, care are în componență multe elemente, în special de tehnologie avansată, și ajunge să sară de 22.000 de euro pentru cei care doresc versiunea de top full-option.

Confortul a fost cheia de boltă a prezentării noului C4 Cactus făcută de comunicatorii dealerului Citroen în România în cadrul lansării naționale. Am căutat timp de cinci zile și toate tipurile de carosabil să regăsesc atuurile anunțate. Plimbarea pe covorul magic anunțată capătă sens în trafic în special datorită unor inovații tehnologice introduse în premieră în segment. Handicapul drumurilor denivelate românești și al mulțimilor de gropi bucureștene este aproape anulat de suspensia cu Amortizoare Hidraulice Progresive. Este primul model la nivel european pentru care se introduce această tehnologie pentru segmentul C de crossovere. În timp ce sistemele convenţionale de suspensie sunt alcătuite dintr-un amortizor, un arc şi un opritor mecanic, sistemul de AHP adaugă două opritoare hidraulice pe fiecare parte, unul pentru compresie şi celălalt pentru decompresie. Opritoarele dau senzaţia că maşina alunecă, în vreme ce la denivelările majore, arcul, amortizorul și opritoarele hidraulice absorb şi disipează energia eliminând efectul de săritură al mașinii care se traduce printr-o senzație neplăcută asupra pasagerilor. Suspensiie comode, dar destul de moi, au, pe de altă parte, dezavantajul unui comportament mai puțin sportiv. Efectul este vizibil în special la manevre bruște sau curbe mai accentuate unde se simte înclinarea. Surprinzătoare este și diferența de cost dintre amortizoarele clasice și cele AHP, de circa 100 de euro.

Un interior luxuriant

Confortul urmărit de Citroen are un alt element important în componență. C4 Cactus este dotat, în premieră mondială de această dată, cu scaunele Advanced Comfort gândite să ofere confort călătoriei. Scaunele sunt compuse din mai multe straturi de spumă cu densități diferite. Spuma cu densitate mare folosită la construcția scaunelor elimină efectul de tasare după un număr mare de ore petrecute la volan, dar şi de uzură după mai mulţi ani de utilizare. Textura, materialele și combinațiile de culori folosite dau senzația că nu te afli într-o mașină, ci pe fololiul din sufrageria de acasă. În plus, se îmbină de minune cu interiorul nonconformist în care predomină formele rectangulare folosite atât pentru a scoate în evidență torpedoul, tableta centrală, dar și instrumentele de bord. Interesant este că pentru a câștiga un spațiu util și bine plasat, Citroen a schimbat locul clasic al airbagului pentru pasager din clasicul bord, în plafon, lăsând astfel un spațiu mare și accesibil. Interiorul este dominat de un plastic negru piano, lucios și elegant, dar susceptibil de zgârieturi în timp. Pe consola centrală există un port de USB care face legătura cu tableta centrală și poate încărca telefonul. Suporturile sunt bune pentru pahare mai subțiri. Materialele folosite sunt de bună calitate, combinație de spumă moale, plastic scump și inserții metalice. Tableta pe care se află navigația și aplicațiile pentru telefon, inclusiv suport pentru Iphone și Android, ține loc și de panou din care se reglează clima.

Izolat fonic și luminos

Una dintre variantele testate a avut ca opțional un plafon panoramic de mari dimensiuni confecționat dintr-o sticlă cu protecţie termică ridicată. Tratat pentru a lăsa lumina să intre fără niciun risc de orbire, plafonul panoramic blochează căldura şi razele UV la fel de bine ca ochelarii de soare de categoria 4, motiv pentru care producătorul nu a considerat necesară prezența unui stor suplimentar. Izolarea acustică a fost îmbunătățită prin geamuri mai groase, încapsularea lunetei, îmbinări de etanşare în jurul tuturor panourilor de deschidere, parbriz acustic şi mai mult material pe peretele despărţitor şi podea. Astfel, se împiedică zgomotele pe care le scoate propulsorul pe benzină în trei cilindri și care seamănă cu cele ale unui diesel. Conectivitatea se bazează pe trei tehnologii noi. Funcţia Mirror oferă posibilitatea de a utiliza aplicaţiile de pe smartphone direct de pe tableta de 7 inchi.  Connect Nav permite recunoaştere vocală pentru controlul funcţiilor Navigaţie, Telefon şi Media, iar Connect Box cu Pachet SOS & Assistance permite apeluri de urgenţă şi funcţie de geolocalizare. Cât privește capacitatea portbagajului, aceasta este de 358 l și ajunge până la 1.170 l cu bancheta din spate rabatată.

Turbo de 1,2 litri

Dinamica lui C4 Cactus este definită de o serie de motoare noi, o gardă la sol ridicată și 12 asistenți care preiau din sarcinile șoferului asigurând un nivel ridicat de siguranță. Motorul testat a fost un PureTech de trei cilindri trubo pe benzină capabil să livreze 110 cai-putere la o turație de 5.500 de rot/min și un cuplu de 205 Nm care este disponibil încă de la 1.500 de rot/min, deci practic în orice treaptă de viteză. Motorul premiat cu titlul de International Engine of the Year 2015, 2016 şi 2017 este capabil să tragă foarte bine cele 1,4 tone ale mașinii încărcate cu pasageri, șofer și bagaje. Sprintul până la 100 de km nu este unul sportiv și atinge 10,3 secunde, însă C4 Cactus este agil în depășiri și ajunge rapid în apropierea limitei maxime de viteză care este de 188 de km/h. Consumul scos atinge circa 10 litri de benzină la 100 km în trafic de Capitală, la o medie de 20 km/h. În regim de autostradă, la o viteză de 110 km/h scade la 7,2 litri/100, iar o medie după circa 420 km parcurși pe diverse tipuri de drumuri se situează în jurul a 7 litri/100 km, cu circa doi litri peste cifrele ideale anunțate de producător. Cutia de viteze manuală schimbă ceva mai lent decât cea automată care are și posibitatea să funcționeze în modul Sport, în care treptele sunt etajate pentru o turație mai ridicată. Sistemul start-stop reacționează rapid, fără timpi morți, și este capabil să intre în funcțiune chiar dacă mașina a fost mișcată doar câțiva metri.

Off-road limitat

La comportamentul în off-road trebuie să ținem cont de faptul că este o mașină dedicată în primul rând conforului urban. Garda la sol de 155 de mm și bandourile laterale pe întreg perimetrul mașinii fac din C4 Cactus un luptător în confruntare cu drumurile mai puțin prietenoase sau o natură dezlănțuită. Însă nu avem de-a face cu o tracțiune integrală. Există un sistem Grip Control care este capabil să adapteze motricitatea roţilor din faţă în funcţie de suprafaţa parcursă - zăpadă, nămol, nisip -, însă capabilitățile pe teren accidentat sunt limitate. Tehnologia Hill Assist împiedică deplasarea nedorită a vehiculului pe o pantă mai mare de 3% atunci când pedala de frână este eliberată.

Sisteme inteligente

Active Safety Brake este poate cel mai important dintre asistenții șoferului pentru că reduce riscul de coliziune cu un vehicul aflat în faţă prin frânare automată. Camera video multifuncţională situată în partea superioară a parbrizului detectează obstacolele și declanşează frâna când este detectat un risc de coliziune la viteze de la 5 km/h la 85 km/h. Sistemul de avertizare la depăşirea involutară a benzii funcționează la viteze de peste 60 km/h și dă semnale audio și luminoase. Coffee Break Alert îi spune şoferului care a rulat cu peste 70 km/h mai mult de două ore că e cazul să facă o pauză. Computerul de bord este capabil să alerteze şoferul în caz de vigilenţă scăzută monitorizând abaterile de la traiectorie în raport cu marcajul rutier cu ajutorul unei camere video multifuncţionale situate în partea de sus a parbrizului. Sistemul de asistenţă pentru unghiul mort avertizează conducătorul auto printr-o lumină afişată în oglinzile retrovizoare exterioare. Mai există un Park Assist care oferă ajutor la parcarea paralelă şi perpendiculară și poate detecta în mod automat un loc de parcare, precum și o cameră video pentru marşarier care afişează imaginea din spatele vehiculului și repere de culoare în funcţie de proximitatea faţă de obstacole. Sistemul de acces şi demaraj cu funcţia "mâini libere" permite şoferului să închidă, să deschidă şi să pornească vehiculul fără a scoate cheile din buzunar.

  • 12 sisteme de asistență pentru șofer
  • 155 de mm, garda la sol a noului C4 Cactus hatchback
  • 358 de litri, volumul portbagajului

Avantaje

  • confort
  • suspensii
  • calitatea materialelor

Dezavantaje

  • consum real mare față de cifra de catalog
  • tracțiune doar pe puntea față
  • suporturi mici pentru pahare

 

×
Subiecte în articol: C4 Cactus