x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Auto Cât vrea GM pe Opel

Cât vrea GM pe Opel

01 Mar 2017   •   20:50
Cât vrea GM pe Opel

Vânzarea mărcii Opel către PSA i-ar putea costa pe francezi două miliarde de euro, din care un miliard sub formă de lichidități. O altă condiție pe care americanii o pun europenilor care dețin mărcile Peugeot și Citroen este ca automobilele germane să nu poate fi vândute în SUA, Rusia și China. Unul dintre motive este că GM produce sub sigla Chevrolet modele care au platformă comună cu cea a Opel, cum este cazul lui Ampera-e, fratele geamăn al lui Bolt. Altul este legat de piața din China, aflată în plină expansiune, unde în acest moment marii producătorii auto duc o luptă acerbă pentru acapararea unei cât mai mari cote.

×