x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Auto Ce pot vedea românii la salonul de la Bucureşti

Ce pot vedea românii la salonul de la Bucureşti

de Cătălin F. Vărzaru    |    20 Oct 2016   •   19:00
Ce pot vedea românii la salonul de la Bucureşti

Românii vor avea ocazia să vadă la Bucureşti, la câteva săptămâni de la prezentarea lor Salonul auto de la Paris, câteva dintre modele care au fost admirate acolo de peste un milion de vizitatori.

Cinci premiere vor fi aduse direct la SAB & Accesorii 2016 de la Romaero care-şi va deschide porţile mâine, pentru 11 zile: Ateca, Levante, 2008, Mokka X şi 500 Riva.

Pe lângă acestea, cei care vor trece pragul târgului vor mai putea vedea şi pipăi alte 200 de modele pe care le pot comanda direct în standuri. Accesul la cea de a 23-a ediţie la SAB costă 30 de lei, la care se mai adugă 10 lei pentru parcare.

Pasionaţii de automobile din România, care n-au avut ocazia să ajungă la Paris în luna octombrie, vor avea parte de o expoziţie doar pentru ei. Salonul Auto Bucureşti şi Accesorii îşi va desfăşura forţele în maniera obişnuită, cam după acelaşi model ca anii trecuţi. Adică un soi de showroomuri mai mari de care se ocupă dealerii sau importatorii exclusivi ai mărcilor şi nu în mod direct producătorii, aşa cum se întâmplă la Saloanele internaţionale. Şi tot spre deosebire de acestea, vizitatorii vor avea ocazia nu doar să pipăie şi să simtă maşina visată, ci să şi semneze contracte de cumpărare. Deşi organizatorii nu au anunţat discounturi speciale pentru Salon, este foarte posibil ca acestea să se numere printre surprizele de la standuri. Cu privire la preţurile afişate, este de menţionat că mulţi dintre dealerii de maşini afişează preţurile cele mai mici posibile, de tipul „de la”, sau „cu tichet Rabla”. Dacă în primul caz se poate alege chiar maşina cheală, în cel de al doilea este bine de spus că ”tichetul Rabla” nu prea mai e disponibil, suplimentul de 2.000 de vouchere fiind epuizat încă de acum o săptămână la nici 20 de minute de când a fost disponibil. Spaţiul expoziţional ce va sta la dispoziţia românilor se întinde pe 25.000 de metri pătraţi, iar mărcile care vor avea reprezentare sunt: Abarth, Alfa Romeo, BMW, Citroën, DS, Fiat, Ford, Hyundai, Honda, Isuzu, Jaguar, Jeep, Kia, Land Rover, Maserati, Mazda, Mercedes-Benz, Mini, Mitsubishi, Nissan, Opel, Peugeot, Seat, Skoda, Suzuki, Volvo.

Premierele

Importatorul Fiat, Abarth, Jeep şi Maserati va prezenta la standuri două dintre noutăţile pariziene: Fiat 500 Riva şi Maserati Levante. Micuţul Fiat este rodul unei asocieri dintre producatorul de maşini şi un mare constructor exclusivist de iahturi. Un cabrio gândit pentru plaiuiri însorite puţin asezonabil cu vremea urâtă de afară. Stilul retro a lui 500 Riva sugerează bărcile luxuriante ale anilor 60. În premieră națională, vor mai fi expuse noua Alfa Romeo Giulia, noul Abarth 595 precum și popularul Fiat Tipo Hatchback. Maserati, divizia de lux a grupului Fiat – Chrysler, va prezenta noul Levante, primul SUV din istoria de 100 de ani a mărcii, o mică vedetă şi pentru salonul de la Paris, deşi debutul mondial şi l-a făcut la Geneva în primăvară. Levante este o piesă de lux, un SUV 4x4 cu suspensie pneumatică care poate fi setată pentru şase moduri de utilizare. În varianta cea mai dură de off-road garda la sol poate fi ridicată până la 24,7 centimetri, în vreme ce în modul parcare poate ajunge până la 16,7 centimetri. Motoarele pe benzină V6 de 350 şi 430 sunt dezvoltate de Ferrari, iar cel pe motorină de 275 de cai putere de VM Motori. Alături de Levante, vor mai putea fi admirate Quattroporte, Ghibli, GranTurismo și GranCabrio. Jeep va fi prezentat sub forma ediţiei speciale 75th Anniversary. Cum Porsche România nu a dat curs invitaţiei de a participa la SAB, grupul VW va fi prezent pe segmente. Mai precis, prin Skoda şi Seat. Skoda nu va veni însă cu multaşteptatul Kodiaq, cel puţin în ceea ce au anunţat organizatorii, ci cu automobilele care pot fi văzute şi în showroomuri: Citigo, Rapid, Yeti, Octavia şi Superb. Seat va fi prezent şi prin Ateca, fratele SUV al lui Kodiaq sau Tiguan sau Audi Q3. Ateca, deşi nu a fost o premieră nici pentru Salonul parizian, a fost un punct forte al constructorului german. Încă nelistat la delaerii din România, crossoverul cu nume spaniol, dar în fapt o producţie VW, este vândut în Marea Britanie de la preţuri care încep de la 18.000 de lire. Dacă ar fi să facem o comparaţie cu celelate modele din marcă şi preţurile din insulă, este de aştepat ca noul Ateca să vină la vânzare cu preţuri plecând de la 18.500 de euro, varianta lipsită de opţionale.

Cea de a patra premieră, în fapt singura dintre premierele mondiale de la Paris care soseşte şi la Bucureşti, este crossover-ul 2008 de la Peugeot. 2008 este deja disponibil la vânzare la un preţ de plecare promoţional de 13.066 de euro cu TVA, pentru varianta 1,2 benzină de 82 de cai putere. Este un crossover de mici dimensiuni – 4,1 metri lungime, 1045 kg – cu o gardă la sol de doar 16,5 centimetri şi tracţiune doar pe puntea faţă. O altă noutate cu care importatorul PSA va fi prezent la stand este noul C1, un mini de oraş.

 

Au, dar nu le arată

 

Mercedes, Land Rover, Jaguar, Hyundai şi Mitsubishi vor fi prezente sub umbrela aceluiaşi importator, Ţiriac Auto, care va expune pe o suprafață de 500 de metri pătraţi. Mercedes vinde direct la stand Clasa E, GLC Coupe, GLS. Land Rover de România încă nu a primit verde pentru a arăta noul Discovery aşa ca va prezenta ce are prin curte, adică Range Rover Evoque, Range Rover, Range Rover Sport şi vechiul Discovery Sport. Jaguar aduce F-Peace, SUV-ul frate cu Land Rover, şi variantele de limuzină XE şi XF. Mitsubishi, marcă aflată în plin declin după lovitura devastatoare aplicată de partenerul Nissan, va prezenta modelele Lancer, ASX, Outlander, Outlander PHEV, Pajero, L200. Hyundai nu este pregătit să aducă la Bucureşti noul i30 pe care l-a arătat la Paris, aşa că va veni cu i10, i20, i40, Elantra, Tucson şi Santa Fe.

Importatorul Kia nu aduce noul Rio, dar va prezenta una dintre puţinele maşini ecologice prezente la Salon, Niro, un crossover hibrid compact. Nici Opel nu importă încă în România Ampera-e, maşina electrică cu autonomie de 500 de km, piece de la resistance a salonului parizian. Dar, importatorul Opel va aduce, direct de la Paris de această dată, noul Mokka X, un SUV subcompact cu tracţiune 4x4, faruri LED adaptative şi sistemul de asistenţă On-Star. Nici Honda nu va aduce noul Civic, va prezenta modele aflate deja în portofoliu, printre care se numără şi noile CR-V şi HR-V. Grupul Renault-Nissan nu va fi prezent la SAB, dar constructul nippon va fi rerezentat printr-un dealer ca va expune Qashqai, Juke şi X-Trail, nu şi noul Micra pe care l-a dezvăluit la Paris. BMW va expune modele din gamă, la care se va adăuga şi electricele i3, cu atonomie sporită şi i8. Suzuki nu va aduce noul Ignis, dar vine cu SX4, Vitara, Baleno, Jimny și Celerio.

 

Ce n-a văzut Parisul

 

Spre deosebire de parizieni care n-au avut prilejul să vadă câţiva mari constructori pe motiv de schimbare de tactică şi strategie de marketing, la Bucureşti vor fi prezente modele ale Ford, Volvo şi Mazda. Ford prezintă toată gama de la vânzare, adică ST line, Focus RS, Ecosport, Mondeo, Edge şi Mustang. Volvo prezintă XC90 T8 Twin Engine, noul S90, noul V90, V40, V40 Cross Country şi XC60. Cât priveşte Mazda, constructorul nippon vine cu gama reînoită: MX-5, 6, CX-3, CX-5 şi Mazda 3.

 

Dacia, printre absenţii de la București

 

Grupul Renault nu va fi prezent, aşa că românii nu vor putea vedea acasă nici noile Dacii Logan sau Sandero, nici Dusterul cu cutie automată, dar nici noul Megan Sedan, nici electricul Zoe cu autonomie exsintă la 400 de km. De Alaskan, Koleos sau Grand Scenic, nici vorbă pentru că nu sunt destinate, deocamdată clientelei din România. Porche va fi cu desăvârşire absent, la fel şi noile modele Audi A3, A5 sau RS 3. Nici VW nu va fi de găsit în nici o variantă hibridă pentru a-şi promova noua orientare către verde după mega-scandalul Dieselgate. De atracţii irezisibile ale saloanelor - Rolls-Royce, Bentley, Lamborghini, Ferrari, Tesla sau Maybach 6 Vision – nici nu poate fi vorba. De asemenea, organizatorii nu au anunţat că va fi prezent la salon marele producător Toyota, cu tot cu Lexus, cum nici Infiniti nu are anunţată vreo participare.

 

Electric anemic

 

Dacă marile saloane au ca pilon principal maşina electrică, în variantă concept sau de serie, viitorul aproape că lipseşte de la salonul bucureştean.

Singurele maşini verzi prezente vor fi cele electricle i3 şi i8 de la BMW, V90E şi hibridele Niro şi Outlander PHEV, cel mai bine vândut vehicul electric hibrid plug-in din Europa. Şi cam atât. O prezenţă comparabilă cu infrastructura aproape inexistentă din România destinată acestor vehicule, circa 100 de staţii de încărcare, doar în parte funcţionale, comparabil cu cele 82.000 de staţii la nivel european. Doar pentru comparaţie statistică, pentru a realiza unde se află infrastructura românească în domeniu, este de precizat că guvernul Japoniei şi-a propus ca numărul staţiilor de încărcare pentru maşinile electrice să atingă în anul 2020 circa două milioane de unităţi din care 5.000 cu încărcare rapidă.

 

Cifre

- 5 maşini în premieră pentru România, direct de la Paris

- 200 de automobile expuse

- 30 de lei biletul

 

Knucklehead 1936 şi maşina de lemn

La SAB 2016 automobilele vor fi completate de diverse curiozităţi. La stand vor fi expuse două motociclete Harley-Davidson Knucklehead 1936 realizate de Vladimir Ene “Vova”, cel mai experimentat constructor român de motociclete Custom, în doar 52 zile. Cele două bijuterii pe roţi au fost protagoniste ale celebrei serii marca Discovery Channel: Harley and The Davidsons. Tot la SAB va fi expusă maşina din lemn Julia creată de Peter Szabo. Artistul murşean a muncit 4.500 de ore la Roadsterul de Lemn pentru care a cheltuit 18.000 de euro. Caroseria este construită din lemn de frasin, iar sub capotă se află un motor V6 de 2,3 litri de Ford Taunus cu care maşina poate atinge 100 de km/h.

×
Subiecte în articol: SAB 2016 masini auto salon auto