x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Auto Ce se întâmplă cu mașinile cu volan pe dreapta

Ce se întâmplă cu mașinile cu volan pe dreapta

de Cătălin F. Vărzaru    |    02 Aug 2018   •   17:41
Ce se întâmplă cu mașinile cu volan pe dreapta

În România, pot fi văzute pe străzi din ce în ce mai multe automobile cu volan pe partea dreaptă. Cele mai multe provin din Marea Britanie și, în majoritate, au fost aduse după eliminarea taxei auto în 2017. Afluxul este cauzat de faptul că mașinile britanice sunt la jumătate de preț față de cele similare de pe continent. Problema cu autoturismele cu volan pe partea dreaptă este că șoferii care le conduc sunt mult mai predispuși la accidente pe șosele pe care se circulă pe partea dreaptă, devenind un real pericol public. De aceea, autoritățile au în vedere chiar o interzicere a circulației acestora în România. Soluția în acest caz este mutarea volanului pe partea stângă. Cât costă și care sunt riscurile, vom arăta în cele ce urmează.

În lume, există 55 de țări în care mașinile circulă pe partea stângă a șoselei. Patru dintre ele sunt membre ale Uniunii Europene – Marea Britanie, Cipru, Malta și Irlanda –, iar revânzarea acestor automobile pe piața second hand este legală și conformă cu legislația comunitară. După eliminara taxei auto, în 2017, a avut loc o explozie a numărului de mașini aduse, în special, din Marea Britanie. Dacă în 2016 au fost înmatriculate 6.000 astfel de autoturisme, în anul 2017 s-a ajuns la peste 25.000 de automobile. Chiar dacă reprezintă doar 5% din volumul rablelor intrate în România, este suficient pentru a conta în numărul mare de accidente produse pe șoselele patriei. Asta pentru că în 90% dintre cazurile în care au fost implicate astfel de mașini în evenimente rutiere vina a fost, exclusiv, a conducătorului auto. În primul rând, pentru că șoferul care conduce o mașină cu volan pe dreapta pe o șosea din România are grave probleme de vizibilitate. Expertul în condus defensiv Titi Aur explică și de ce se întâmplă acest lucru. “Dacă ai şi volan pe dreapta, atunci vizibilitatea este foarte restrânsă, iar riscul de accident creşte exponenţial. Riscul nu este doar la depăşiri, ci şi la circulaţia în sensul giratoriu sau în intersecţii“, e de părere campionul de raliu. Asta, în condițiile în care România este prima în UE în materie de decese cauzate de accidente rutiere, cu o medie de 98 de cazuri la un milion de locuitori, faţă de media europeană, care este de 49 de decese la un milion de locuitori, iar Marea Britanie se află la coada clasamentului, cu 27 de astfel de evenimente.

Ce se pregătește

Doi deputați pregătesc chiar o inițiativă legislativă prin care să se interzică circulația în România a mașinilor cu volan pe partea dreaptă. Același lucru îl au în vedere și autoritățile din Ministerul Transporturilor. Directorul general al Registrului Auto Român, George Dincă, declara, citat de Capital, că „odată cu aprobarea acestor modificări, maşinile care vor veni din afara Uniunii Europene, dacă au volan pe dreapta, nu primesc omologare”. Măsura ar urma să fie luată mai ales în vederea Brexitului și să intre în vigoare în două luni de la ratificarea ieșirii britanicilor din spațiul UE. Problema este că Marea Britanie nu este singura țară cu circulație pe partea stângă, mașini de acest gen fiind şi în Malta, Irlanda sau Cipru, dar în acest caz, omologarea mașinii second hand ar urma să țină cont de țara de proveniență. În acest moment, vorbim în mare măsură de intenții și ipoteze în contradicție cu normele comunitare. Totuși, cei care și-au adus o mașină cu volan pe dreaptea sau au pus mâna pe un chilipir din aceeași categorie mai au o șansă să-și păstreze automobilul favorit. Pentru asta însă au nevoie de o investiție care poate să ajungă uneori și la 50% din valoarea mașinii, chiar dacă aceasta a fost luată cu o reducere echivalentă din Marea Britanie.

Ce spune RAR

Pentru început, trebuie să cunoașteți că un automobil căruia i s-a schimbat volanul pe cealaltă parte va trebui să treacă prin testele de la RAR. Registrul Auto Român precizează că eliberează cartea de identitate pentru aceste vehicule pe baza aceloraşi condiţii ca şi pentru vehiculele care au postul de conducere pe partea stângă, în plus fiind necesară echiparea vehiculelor cu faruri care emit un fascicul luminos asimetric, orientat spre partea dreaptă a drumului (specifice circulaţiei pe partea dreaptă). Oficialii RAR mai precizează că pentru emiterea documentelor necesare înmatriculării, schimbările trebuie făcute fără modificarea caroseriei și în mod obligatoriu într-un atelier de reparaţii ce deţine o autorizaţie tehnică eliberată de RAR pentru această operațiune de reconstrucţie a vehiculelor rutiere şi de dezmembrare a vehiculelor scoase din uz – RNTR 9, care are în domeniul de activitate posibilitatea de a efectua lucrări la sistemul de frânare, direcţie, rulare, electric şi caroserie. În plus, automobilul modificat va fi supus omologării individuale conform condiţiilor constructive din reglementările RNTR-7. Tariful perceput de RAR pentru această omologare individuală, ITP și certificarea autenticităţii vehiculului este de 1.050 lei. Mai trebuie ținut cont că, odată cu înmatricularea unei mașini aduse din Marea Britanie, în cartea de identitate a mașinii va fi consemnată sintagma “post conducere partea dreaptă”.

Kitul de conversie

Dacă aveți în dotare un astfel de automobil și doriți să-l transformați, trebuie să aveți în vedere că un mecanic priceput vă va cere cel puțin 500 de euro pentru manoperă, iar dacă vorbim de un service mai dotat, prețul pentru mâna de lucru s-ar putea să ajungă și la 1.000 de euro. Apoi intervine costul pieselor și nu sunt puține. Pentru transformarea unei mașini este necesar un kit de conversie. Acesta cuprinde: planșa de bord, scheletul metalic al bordului, caseta de direcție, conductele de la pompa de frână și servodirecție - uneori chiar şi pompa, pedalele, blocurile optice, ștergătoarele și, destul de costisitor, panoul ignifug care desparte motorul de habitaclu. Norocul este că în unele cazuri - în special mașinile de producție germană - panoul inifug vine deja din fabricație cu posibilitatea de a fi montat pe ambele tipuri de mașini. În plus, în anumite situații, sunt de înlocuit și oglinzile, cotiera, ornamentele, stopurile, butoanele de pe uși, fețele de uși sau scaunele din față. Toate aceste pot fi cumpărate de noi, originale – caz în care mașina devine mult prea costisitoare –, tip aftermarket sau, mai ieftin, de la dezmembări. Dacă operațiunea de conversie poate dura în service circa o săptămână, colectarea pieselor poate fi de mai lungă durată. Esențial de ținut cont este că mașina de la care provin piesele trebuie să fie din același an de fabricație cu cea pe care o modificați și de aceeași putere a motorului.

Cât costă o mașină britanică

Românii preferă să aducă mașini din Marea Britanie pentru că acolo piața este mai ieftină decât cea de pe continent. Asta pentru că asigurarea pentru automobilele vechi ajunge să fie mai costisitoare uneori decât prețul autoturismului, așa că britanicii preferă să le vândă chiar la un preț sensibil mai mic decât în Germania sau România. De exemplu, un BMW X5 din 2006, automat, de trei litri diesel și 218 cai-putere se vinde în Marea Britanie cu 3.500 de lire (autotrader.co.uk), în vreme ce în Germania, un automobil similar costă circa 9.000 de euro (auto.de). Pentru o mașină care este mai veche de 10-12 ani, există șanse ca piesele pentru kitul de conversie să poată fi găsite destul de repede la dezmembrări, dar achiziția lor trebuie făcută de un mecanic priceput, care știe să aleagă, pentru că vorbim de părți ale automobilului care, dacă prezintă vicii ascunse, pot transforma mașina într-un coșciug pe roți, chiar dacă trece omologarea de la RAR. De cele mai multe ori, cei care vând piese din dezmembrări nu oferă garanție pe componentele vândute și, în consecință, nici service-ul nu va garanta lucrarea în lipsa unor piese certificate. De exemplu, pentru același BMW X5, dacă o casetă de direcție de la dezmembrări poate fi achiziționată cu 150 de euro, una aftermarket cu garanție ajunge să coste și 900 de euro. Mai trebuie ținut cont că mutarea volanului de pe o parte pe alta impune intervenții majore la partea electrică, uneori chiar prin prelungirea unor cabluri electrice cruciale pentru siguranța auto. Dincolo de faptul că un defect la instalația electrică imobilizează automobilul, un scurtcircuit poate duce destul de rapid la un incendiu la bord, care, de cele mai multe ori, nu poate fi controlat și distruge în totalitate mașina. Metoda de schimbare a volanului folosind piese de cea mai proastă calitate de la dezmembrări este folosită de samsari, care ajung să câștige pe urma unei mașini periculos modificate și câteva mii de euro.

50% mai mic prețul de achiziție a unei mașini în Marea Britanie

90% dintre accidentele cu mașini de acest tip sunt cauzate de șofer

Avantaje

preț de achiziție scăzut

dotări bune la un preț scăzut

posibilitatea de circulație cel puțin până la Brexit

Dezavantaje

cost ridicat de modificare

potențial pericol pentru siguranța circulației

necesită un mecanic bun și de încredere

×
Subiecte în articol: mașinile cu volan pe dreapta