x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Auto Ce simţi când ajungi la sută în 4,9 secunde

Ce simţi când ajungi la sută în 4,9 secunde

de Cătălin F. Vărzaru    |    12 Oct 2017   •   20:15
Ce simţi când ajungi la sută în 4,9 secunde

Are 326 de cai-putere şi zburdă până la 100 km/h în doar 4,9  secunde. Cu opt sutimi de secundă mai mult decât modelul M3. BMW 340i este cel mai puternic sedan al Seriei 3. Senzaţia e de forţă dezlănţuită, ţinută în frâu de precizia germană a unei maşini sportive. Pentru că plăcerea şi adrenalina la volan au un preţ, acesta se ridică în cazul unui 340i xDrive bine dotat la 74.350 de euro, iar consumul în oraş atinge 20 de litri de benzină la sută, d-aia de peste 5 lei pe litru.

Seria 3 este poate cel mai emblematic BMW. Are o istorie care începe ca model în 1975, fiind cu doar trei ani mai tânăr decât Seria 5, dar în cei 42 de ani de existenţă a trecut doar prin şase generaţii, fără să-şi dezamăgească fanii. Un model care rezistă în medie şapte ani până la o nouă apariţie întăreşte dictonul care spune că dacă ai făcut un lucru bun, nu-l schimba. Ultimul Seria 3 întruchipează nivelul de tehnologie la care a ajuns industria auto. Fiind vorba de un segment premium, banii contează mai puţin decât calitatea şi performanţele oferite clientelei, în special celei fidelizate pe marcă. Şi dacă un Seria 3 a ajuns să aibă un preţ de plecare de 31.868 de euro - un model cu cel mai puternic motor turbo pe benzină, dacă nu-l punem la socoteală pe cel special de 435 de cai care echipează M3 -, un sportiv dur cum este 340i ajunge la un preţ de bază de 52.000 de euro. Restul până la 74.000 de euro se traduce în opţionale precum transmisie automată Steptronic sport, jante de 19", trapă, pachet M Aerodinamic, sistem audio Harman-Kardon sau pilot automat activ cu funcţie Stop&Go. Adică o serie de elemente fără de care degeaba bagi peste 50.000 de euro într-o maşină dacă nu mai pui încă jumătate din sumă ca să o tunezi încă de la fabricant. Şi, atenţie, vorbim de o maşină care ajunge la 74.000 de euro, un preţ mai mare decât al noului 540i xDrive automat de 340 de cai-putere, care are o bază de plecare de 62.000 de euro şi acelaşi sprint până la suta de km/h.

Sunet şi putere

De ce aş alege atunci o bestie din Seria 3 în locul uneia din Seria 5? Explicaţia constă în senzaţia pe care o dă maşina compactă. 340i este mai sportiv decât fratele său mai mare. Chiar dacă avem de-a face cu acelaşi motor de trei litri şi mai puţin cu 14 cai, masele şi gabaritul fac diferenţa. Şi nu doar cea matematică de două sutimi, ci şi în modul în care se aşază pe curbe sau forţa motorului asupra şoferului. Pentru că, înainte de a-ţi testa coloana la şocul izvorât din acceleraţia rezultată din cei 326 de cai-putere, sunetul produce un fior stârnind adrenalina. La prima apăsare de buton, că de cheie nu mai poate fi vorba, motorul scoate pe cele două ţevi de evacuare un sunet nervos şi gutural, amintind de monoposturile de Formula 1 care se încălzesc. Puterea se domoleşte repede, dar o apăsare mai hotărâtă a aceleraţiei se continuă cu o debraiere a propulsorului care tinde să explodeze gazele arse în zgomote asurzitoare. Poziţia în scaun te face să te simţi ca într-un monopost. Aşezat aproape de asfalt, strâns de susţinătoare laterale serioase şi reglabile electric, te laşi purtat de puterea motorului în şase cilindri cu două turbine. Tot ce-ţi rămâne de făcut este să apuci bine de volan şi să lași valurile de adrenalină să-ţi inunde sângele. Acompaniat de zgomotul pe care îl simţi în ţevile de evacuare, vezi cum drumul se îngustează, iar toţi ceilalţi rămân undeva în spate, parcă într-o lume paralelă care se mişcă în alt timp. Pentru că, atunci când apeşi vârtos pe acceleraţie, din lumea ta nu mai pot face parte decât motocicliştii cu motoare de viteză. Ce se întâmplă în secundele alea face toţi cei 74.000 de euro.

Cât consumă

Pentru ca automobilul de aproape 1,7 tone să fie stabil şi precis, transmisia puterii prin cutia automată cu şapte trepte se face prin intermediul sistemului inteligent de tracţiune integrală xDrive, dar şi cu ajutorul şasiului şi al frânelor provenite de la divizia de performanţă M BMW. Consumul nu are prea mare importanţă la o maşină care are atât de multă putere de oferit. Dar într-o epocă în care lumea pleacă tot mai tare pe panta automobilului electric, o maşină superputernică precum 340i este capabilă să consume 20 de litri de benzină la un trafic de oraş, cu tot cu folosirea start-stopului. Pentru că, deşi vorbim de un trafic urban, nu-ţi poţi stăpâni dorinţa de a nu încerca tot ce poate fi doar şi pentru o liniuţă. În medie, un plin de 60 de litri, adică aproximativ 300 de lei, ajunge pentru circa 430 de km.

De la Sport+ la EcoPro

Pentru astfel de senzaţii trebuie să ai grijă ca maşina să fie pusă în modul Sport+ sau cel puţin Sport, deoarece în modul Comfort sau cel EcoPro, chiar dacă ai de-a face cu 326 de cai, Seria 3 se comportă ca un executiv BMW clasic. Confortabil şi luxuriant. Pentru că, pe lângă grija pentru economia de combustibil pe care computerul de bord o transpune în kilometrii câştigaţi, suspensiile se transformă în unele comode, cutia se linişteşte, iar drumul devine lin. Parcă nimic nu mai aduce aminte de bestia dezlănţuită de acum câteva secunde. Şi confortul este satisfăcut printr-un spaţiu larg pentru pasagerii din spate, de fotolii de piele cu încălzire în scaune şi reglaj electric pentru pasagerii din faţă, printr-un sunet de calitate hi-fi şi o conectare totală la internet.

Frânare automată

Şoferul este secondat de mai mulţi asistenţi. Am avut ocazia să testez, involunar, unul dintre ei. Atunci când pe head-up display-ul de pe parbriz mi-a apărut o pictogramă mare şi roşie, care mă avertiza de o iminentă coliziune după ce calea mi-a fost tăiată. Sistemul a preluat controlul şi a frânat într-o repriză scurtă, înainte ca eu să trec piciorul de pe acceleraţie pe cealaltă pedală. Frâna a fost acţionată automat atât timp cât a fost necesar pentru îndepărtarea pericolului. Pentru ca sistemul să funcţioneze este necesar ca viteza să fie mai mică de 60 km/h. Sistemul de avertizare de pietoni emite un singur avertisment, în cazul unui risc posibil de coliziune, la viteze de la 10 până la 60 km/h. Dacă sistemul emite avertismente în cazul unui potenţial risc de coliziune, frânele sunt precondiţionate simultan, pentru răspuns mai prompt. În cazul unei urgenţe, sistemul acţionează frânarea automat. Această funcţie poate fi limitată în condiţii de iluminare slabă sau ceaţă. La viteze de peste 70 km/h, sistemul de avertizare la părăsirea benzii de circulaţie detectează marcajele rutiere şi avertizează în cazul unei schimbări neintenţionate de bandă, prin vibraţii ale volanului, dacă şoferul nu a semnalizat intenţia de schimbare a benzii.

Aproape autonomă

340i este pregătit şi pentru următorul pas în era automobilui, cea a maşinilor automate. Pilotul automat este capabil să conducă în funcţie de maşina din faţă. Integrarea funcţie Stop & Go face ca motorul să poate fi oprit dacă automobilul staţionează şi să pornească automat odată ce coloana s-a pus în mişcare. Şoferul poate selecta viteza maximă la care să se mişte maşina până la nivelul a 210 km/h. Avertizarea de coliziune frontală cu funcţie de pregătire de frânare bazată pe radar este capabilă să detecteze şi pătrunderea unui alt autoturism în faţă şi să adapateze viteza sau să frâneze brusc pentru a evita o coliziune şi a menţine siguranţa. Tot în cadrul sistemelor automate se înscrie şi asistentul la faza lungă. Acesta este capabil să comute automat pe lumini de întâlnire atunci când din sens invers se apropie o altă maşină, pentru a evita orbirea celor din faţă, sau dacă apare un alt automobil în faţa celui pe care-l conducem. Fiind vorba de faruri adaptative cu LED nu este necesară o comutare totală şi doar pe porţiune în care s-ar putea produce orbirea celorlalţi şoferi. Spectacolul de lumini este fabulos şi aproape că-ţi poate distrage atenţia de la trafic.

Parcare cu valet inclus

Un alt valet este cel care este capabil să te scutească de manevrele pentru parcarea maşinii. Asistentul la parcare operează manevre pentru parcarea laterală şi cea perpendiculară şi furnizează informaţii despre posibilele locuri de parcare, indiferent dacă este activat sau nu, la viteze sub 35 km/h şi la o distanţă de maximum 1,5 metri faţă de automobilele parcate. Odată ce sistemul a identificat un spaţiu de parcare suficient de mare, nu trebuie decât să activezi semnalizarea, iar Asistentul la parcare va prelua comanda direcţiei, în timp ce tu alegi treapta de viteză potrivită şi manevrezi acceleraţia şi frâna. Pentru parcarea clasică există senzori de proximitate care emit semnale acustice nuanţate în funcţie de locul în care se află pericolul, avertizări grafice pe display-ul de pe consolă şi un sistemul de camere video cu perspectivă panoramică care include vedere de sus, laterală şi spate, fiind capabile să redea o imagine la 270° în jurul automobilului.

- 250 km/h, viteza maximă limitată electronic

- 4,9 secunde, sprintul până la 100  km/h

- 326 de cai-putere la 5.500 de rot/min

Avantaje

- putere

- sportivitate

- sisteme de asistenţă şi siguranţă

Dezvantaje

- preţ

- consum

- opţionale scumpe

×
Subiecte în articol: sedan clasic