x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Auto Cine va beneficia de tichetul Rabla în 2017

Cine va beneficia de tichetul Rabla în 2017

20 Mar 2017   •   20:00
Cine va beneficia de tichetul Rabla în 2017
Sursa foto: Bogdan Iurascu/Intact Images

Guvernul are în vederea restrângerea domeniului de aplicare a tichetului Rabla în 2017. Dacă în anii trecuţi acesta era acorda pentru cumpărarea unei maşini noi, în acest an, conform Ghidul de finanțare a Programului de stimulare a înnoirii Parcului auto național supus dezbaterii publice pe site-ul Ministerului Mediului, tichetul Rabla se acordă, în premieră, în funcţie de emisiile poluante ale autoturismului nou vizat. Pentru 2017 valoarea limită este stabilită la 130 g/CO2/km şi multe dintre maşinile aflate pe piaţă nu se vor putea califica, mai ales că în calcul trebuie luată valoarea anunţată de producător, de multe ori neconformă cu realitatea. Conform strategiei Ministerului Mediului, tichetul Rabla se acordă în anul 2018 pentru autovehiculul nou al cărui sistem de propulsie generează maximum 120 g CO2/kg, iar în anul 2019 pentru autovehiculul nou al cărui sistem de propulsie generează maximum 110 g CO2/km, pentru ca după 2019 ţinta maximă să fie de 95 g/CO2/km. Valoarea tichetului pentru acest an este de 6.500 de lei. El va putea fi suplimentat cu ecotichet pentru încurajarea cumpărării de maşini verzi. La achiziționarea unui autovehicul nou, echipat cu sistem de propulsie care generează o cantitate de emisii de maximum 95 grame de CO2/km în regim de funcționare mixt, se va acorda, în 2019, un ecobonus în cuantum tot de 1.500 de lei, iar în cazul achiziției unui autovehicul nou, echipat cu sistem de propulsie hibrid, valoarea ecobonusului va fi de 2.500 de lei.

×