x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Auto Cum merge un hibrid plug-in

Cum merge un hibrid plug-in

de Cătălin F. Vărzaru    |    07 Noi 2018   •   20:50
Cum merge un hibrid plug-in

Automobilele verzi sunt trendul momentului. Dacă până acum să fii posesorul unui hibrid sau al unei mașini electrice era eticheta unei atitudini responsabile pentru mediu, de acum devine o necesitate. Politicile agresive ale UE în materie de mediu, prin impunere de taxe din ce în ce mai multe și mai consistente, dar și bonusurile acordate, încurajează achiziția de mașini hibride și electrice. Dar cu ce diferă o mașină hibridă de una clasică, cum se conduce și care sunt avantajele unui astfel de automobil. Și dezavantajele, pentru că, paradoxal, există și așa ceva, dacă ne comparăm cu un autoturism poluant. Am avut în teste, timp de patru zile, un hibrid plug-in produs de BMW pe șasiul unei Seria 2 Active Tourer. 225xe iPeformance Active Tourer încearcă să păstreze caracteristicile mărcii bavareze, oferind un MPV (multi-purpose vehicle) cu tracțiune integrală la nevoie și încercând să polueze cât mai puțin în oraș.

Ce șochează la primul contact cu un astfel de automobil este liniștea. Atunci când te instalezi la volanul unei electrice sau al unei hibride și apeși pedala de accelerație, simți cum plutești ușor, fără pic de zgomot. Senzația este cu atât mai ciudată, cu cât mașina este mai bine izolată fonic și te bucuri că forfota din trafic nu ajunge și la tine. Și rulezi în acea liniște plăcută fără să îndrăznești să dai drumul la muzică sau să vorbești la telefon. Este o soluție antistres perfectă, mai ales după o zi de muncă istovitoare, în care zgomotele ți-au agresat auzul. Chiar și după ce mi-am conectat telefonul la sistemul multimedia al mașinii, prin intermediul bluetooth, tot nu m-a lăsat inima să produc vreun zgomot. Și-am mers așa preț de jumătate de oră, admirând modul agil în care se mișca mașina. Am schimbat din Eco Pro în modul Sport, dar 225xe iPeformance Active Tourer a continuat să ruleze în modul pur electric. Propulsia se face în acest caz pe puntea spate, unde se află motorul electric.

Cum se conduce

Pe tableta de pe consola centrală, am putut să văd cum are loc schimbul de energie, cum, la fiecare frână de motor sau frânare deliberată, energia cinetică se transformă - prin intermediul aceleiași mașini sincrone care asigură și propulsia - în energie electrică, reîncărcând bateria. În acest fel, prin recuperarea energiei, am avut un consum ca după carte. Cifra, în jurul a 11 kwh, este mai puțin importantă, dar echivalentul ei îmi spunea că autonomia creștea văzând cu ochii la fiecare frânare mai sănătoasă. Indiferent cât am încercat să provoc mașina în modul Confort, în speranța că voi seca bateria de energie, tot n-am reușit să pornesc motorul cu ardere internă. Mașina sincronă, denumită generic motor electric, asigură o putere de 65 KW, echivalentul a 88 de cai-putere. Important de știut este că toată această putere este disponibilă încă de la prima rotație și se menține la aceeași valoare maximă de-a lungul întregii funcționări electrice. În rularea exclusiv electrică, se simte cum mașina e împinsă. În modul Sport, situația se schimbă. La o apăsare bruscă a pedalei de accelerație, se aprinde și motorul turbo pe benzină. Atunci, șoferul beneficiază de toți cei 224 de cai-putere, care se compun din cei 88 asigurați de motorul electric de pe spate și din cei 136 de cai-putere de pe puntea față furnizați de motorul cu ardere internă. Este un motor ușor diferit față de ce obișnuiește să pună BMW pe mașinile sale, pentru că este un propulsor în trei cilindri. Cu sunetul său caracteristic, asemănător cu cel al unui diesel, cel puțin la exterior, pentru că în habitaclu nu pătrund prea multe zgomote.

Ce performanțe atinge

Combinația celor două motoare duce mașina grea de 1,75 tone și lungă de 4,35 metri până la 100 de km/h în doar 6,7 secunde, un sprint admirabil având în vedere că vorbim de MPV hibrid, destul de liniștit ca parcurs general. Viteza maximă a lui 225xe iPeformance Active Tourer în vârf de putere este de 202 km/h. Important pentru ținuta de drum și capabilitățile mașinii este că funcționarea concomitentă a celor două motoare transformă automobilul dintr-unul cu tracțiune față sau spate – în funcție de care propulsor trage în momentul respectiv – într-unul cu tracțiune integrală. Chiar dacă motorul pe benzină trage atunci când bateria de 6,1 kWh este goală, în situații în care este necesară o tracțiune integrală – viraje strânse, drum lipsit de aderență –, sistemul de gestionare a puterii găsește resursele pentru ca, pentru scurt timp, să introducă în tracțiune și puntea spate, atât cât este necesar ca mașina să-și atingă capabilitățile în siguranță. Am urmărit tot acest joc de putere pe circuitul de funcționare al sistemului care gestionează automat tracțiunea prin intermediul unei cutii de viteze automate septronic.

Joaca de-a consumul

Surprinzătoare la un model hibrid este autonomia pe care o oferă. 225xe iPeformance Active Tourer este echipat cu un rezervor de doar 36 de litri. Cu plinul făcut, la plecare, îmi arăta o autonomie de 260 de km. Cu tot cu benzină și baterie. Șocant de puțin, la prima vedere. Doar ca totul s-a schimbat pe parcurs. Separat de autonomia totală, computerul de bord indică și autonomia electrică. Producătorul dă 45 de km în noul ciclu NEDC. Eu aveam pe bord, cu bateria la full, o autonomie de 25 de km. Aceasta a variat de-a lungul drumului, în funcție de frânarea recuperativă. La fel cum a variat și autonomia totală. După circa 170 de km făcuți în regim de autostradă și oraș, autonomia nu a ajuns la 90 de km, așa cum ar fi fost normal, dacă am fi avut de-a face cu un motor clasic, ci la 190 de km. Practic, din managementul eficient al puterii, am câștigat 100 de km față de autonomia inițială. Producătorul dă ca cifră o autonomie combinată maximă de 550 de km pentru bateria de 5,7 kwh. O altă caracteristă a unui automobil hibrid este că are un consum mai mare în extraurban sau autostradă, decât în trafic de coșmar bucureștean. La o viteză medie de 111 km/h, în regim de autostradă – unde frânarea recuperativă este redusă –, în modul Sport, mașina a consumat 10,5 litri de benzină la 100 de km, un maxim în materie de consum pentru 225xe iPeformance Active Tourer. Consumul scade odată ce se combină cu circuitul urban. Consumul electric este de circa 11 kwh la 100 de km. O altă parte bună la 225xe iPeformance Active Tourer este faptul că este plug-in, adică se poate încărca de la priza de 220V în regim lent sau în regim rapid de la priza specială în circa 2,2 ore. Dacă bateria de înaltă tensiune este încărcată, dintr-un buton special inscripționat cu eDrive, șoferul poate alege să ruleze exclusiv în modul electric până la epuizarea resurselor.

Ce oferă un MPV

Seria 2 Active Tourer este un MPV subcompact care combină capabilitățile unei mașini sportive, specifice mărcii, cu posibilitatea de aventură pe teren accidentat, grație transmisiei integrale la nevoie. Poziția la volan este una înaltă și comodă. Cu vizibilitatea este mai greu, din cauza montanților dubli de pe lateralul parbrizului. Caracteristic pentru clasa B este versatilitatea mașinii. Oferă spațiu confortabil pentru toți ocupanții celor cinci locuri și un portbagaj cu acces facil și capacitate de încărcare mare. În cazul lui 225xe iPeformance Active Tourer, este de 500 de litri, cu 36 de litri mai puțin decât la varianta nehibridă, unde nu a fost nevoie de o baterie atât de mare. Spațiul din portbagaj se poate extinde până la 1.350 mc în cazul în care se rabatează scaunele. Bordul este unul clasic BMW, la fel și tableta pe care se află și sistemul multimedia. Diferă locația în care este montat selectorul pentru modul Sport, Confort sau EcoPro. Un pic mai ieșite din comun mi s-au părut spațiile pentru pahare, care sunt destul de mici în diametru, bune însă pentru pahare de cafea de unică folosință. Exisă un spațiu pentru încărcarea telefonului prin wirelles, dar încărcarea clasică prin USB se face de la portul aflat sub cotiera centrală. Modelul testat a fost echipat cu sistemul de asistență la părăsirea benzii de rulare și un cruise control clasic, fără sistemul adaptativ. Există un sistem de asistență care împiedică automat impactul cu alte vehicule sau accidentarea pietonilor la viteze mici. Prețul unui 225xe iPeformance Active Tourer pleacă de la 37.188 de euro cu TVA, dar statul oferă un tichet Rabla care pentru varianta hibrid plug-in este de 4.500 de euro.

Dezavantaje

  • autonomia reală variază

  • consumul urban pe benzină

  • timp de încărcare la priza de 220 V

Avantaje

+ ecologică

+ taxe mici sau zero

+ ecobouns de 4.500 euro

 

  • 6,7 secunde până la 100 de km/h

  • 25 de km autonomie electrică reală

  • 224 CP, puterea combinată a celor două motoare

225xe iPeformance Active Tourer este capabil să meragă atât cu benzină, cât și cu energie eletrică pe care o ia din bateria încărcată de la priză sau prin frânare recuperativă

 

 

×
Subiecte în articol: masini hibrid