x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Auto Cum poți împiedica o reparație de mii de euro cu minimum de atenție. Problemele care apar vara la automobil

Cum poți împiedica o reparație de mii de euro cu minimum de atenție. Problemele care apar vara la automobil

de Cătălin Vărzaru    |    23 Aug 2018   •   19:21
Cum poți împiedica o reparație de mii de euro cu minimum de atenție. Problemele care apar vara la automobil

Ce semnifică petele de sub mașină

Există semne pe care automobilul tău le dă înainte de a ajunge să nu mai pornească sau să nu se miște de pe loc, deși motorul funcționează. Câteodată, cauza se află în exploatarea necorespunzătoare a autoturismului, incluzând în această ipoteză și nerespectarea indicațiilor din manualul de funcționare. Dar se poate întâmpla ca diverse părți ale mașinii să cedeze înainte de vreme. Există, de asemenea, și cauze mai comune care apar în perioadele extreme, de iarnă, la temperaturi scăzute, sau de vară, la temperaturi înalte. Oricum, o vizită la service înainte de o deplasarea mai lungă prin mai multe țări este de recomandat: mai bine plătești 100 de lei pentru o inspecție de rutină, decât 1.000 de euro pentru o tractare și o reparație mai amănunţită într-o țară străină.

Cele mai serioase probleme care pot apărea la autotursim sunt semnalate, de obicei, prin mici pete care apar după o staționare chiar și de câteva ore. Petele, în funcție de consistență, culoare și miros, pot spune multe despre cauzele care le-au produs. Una dintre cele mai comune este pata de ulei. E închisă la culoare, vâscoasă și poate fi ușor identificată după consistență și miros. Petele sau picăturile de ulei apar de cele mai multe ori în cel mai jos punct al motorului, situat de obicei sub baia de ulei, dar se pot forma și în alt loc dacă mașina are un scut protector. Uleiul se prelinge de pe diverese piese până în locul în care găsește o modalitate de a se scurge pe carosabil. Cele mai frecvente cauze sunt etanșarea proastă a filtrului de ulei, a capacului de la tacheți – o piesă care face parte din sistemul de distribuție, a chiulasei – locul în care se află cilindrii motorului cu ardere internă – sau a garniturii care etanșează baia de ulei. Garniturile, că sunt din silicon sau din cauciuc, cedează fie din cauza unor defecte ascunse de fabricație, fie ca urmare a îmbătrânirii. Dacă pierderile nu sunt semnificative, nu se vor regăsi vizual atunci când verificați joja de ulei, dar în câteva luni vor cauza pierderi importante. Dacă ignorați atât picăturile sau petele de ulei, cât și verificarea nivelului de ulei, veți avea surpriza ca, la un moment dat, în bord să vi se aprindă martorul de ulei, o pictogramă cu un fel de recipient. Dacă se va întâmpla asta, este bine să nu mai porniți motorul până completați cu ulei măcar la nivelul minim de pe jojă, apoi mergeți de urgență în service. Atenție la ce ulei folosiți pentru completare; se recomandă să fie identic cu cel folosit la schimbarea anuală. O călătorie cu becul de ulei aprins este aproape echivalentă cu o calare – stricare – a motorului, cu un cost semnificativ la reparații.

Uleiuri mai rare

Automobilul folosește mai multe tipuri de uleiuri. În cazul unei scurgeri, este destul de dificil pentru un necunoscător să identifice după mirosul și consistența petei de pe carosbil care este cauza. De exemplu, există uleiul de la cutia de viteze. Este ceva mai vâscos și mai deschis la culoare decât cel de motor. O altă caracteristică este că nu are miros pregnant de ars ca al uleiului folosit la motor. Dar cel mai bine ne dăm seama după locația petelor, acestea fiind plasate mai spre bord în cazul unei scurgeri la cutia de viteze. Uleiul cutiei de viteze automate are altă culoare decât cel al unei cutii manuale și seamănă cu cel de la servodirecţie, având o culoare vișinie. De obicei, cutia de viteze automată este prevăzută cu o jojă separată care permite verificarea nivelului. De asemenea, are un filtru separat și o altă poziție decât cea a băii de ulei pentru motor. Spre deosebire de motor, care are un martor special pentru ulei, cutia de viteze manuală nu are așa ceva, astfel că în cazul în care există pierderi ignorate, riscați să ajungeți să schimbați cutia, prețul pentru această operațiune fiind de câteva mii de euro. În cazul cutiei automate, există un martor care avertizează atunci când presiunea nu este corespunzătoare.

Scurgeri fără risc imediat

Un alt ulei care poate ajunge pe asfalt este cel de la servodirecție. Este vorba despre un lichid de aceeași culoare precum cel al unei cutii de viteze automată. Este o scurgere care apare mai rar și de obicei cauza este faptul că uleiul se prelinge pe lângă vasul de umplere, care se umezește. Lichidul mai poate apărea și ca urmare a unei etanșeități precare a celor două conducte care ajung la vasul cu lichid sau la îmbinarea de la pompa de servodirecție. Un nivel scăzut cauzat de pierderea fluidului poate avea ca efect o funcționare defectuoasă a direcției, în cele mai multe cazuri aceasta fiind mult mai greoaie ca de obicei. Uleiul cel mai gros și cel mai închis la culoare provine de la diferențial. Acesta este ușor de identificat nu neapărat prin faptul că are o altă consistență, ci prin locația în care are loc scurgerea, de obicei în partea din spate a mașinii. Nu există nici în acest caz vreun senzor special, schimbul se face de câteva ori pe durata de viață a mașinii, iar cauza poate fi o strângere greșită a vreunui capac sau un defect al garniturii.

Ce e apa de sub motor

Cele mai mari scurgeri pot apărea din cauza antigelului. Acesta se recunoaște mai ușor pentru că are o consistență mai scăzută și formează pete mai mari care se întind pe șosea. Scurgerile sunt plasate, de obicei, în partea din față a mașinii, sub radiator. Există senzor care indică temperatura lichidului de răcire, o creștere a acesteia fiind cauzată de cele mai multe ori de un nivel scăzut al antigelului. Acesta este colorat în diverse nuanțe - roz, albastru, verde – și se usucă destul de repede. Există și situația în care pot apărea pete de benzină sau motorină. Se pot identifica repede după miros, dar sunt foarte periculoase din cauza faptului că avem de-a face cu lichide puternic inflamabile. Atenție, mai există un lichid care se formează imediat după ce opriți mașina, și numai pe timp de vară, în momentul în care folosiți aerul condiționat. Începe să curgă chiar de la oprire, fiind vorba de apa condensată pe țevile sistemului de climă. Curgerile în acest caz sunt normale și inofensive.

Anvelopa și clima

Este bine de știut că vara există câteva defecte comune care pot apărea, mai ales din cauza temperaturilor înalte. Nu sunt atât de periculoase precum petele mai sus descrise și pot fi remediate mult mai ușor. Cea mai banală problemă în sezonul torid apare la climă sau la instalația de aer condiționat. De obicei, există două cauze pentru o funcționare defectuoasă. Prima provine de la filtrul de habitaclu sau de polen. Verificați în caietul de service când l-ați schimbat ultima oară sau prin inspecție directă. De obicei, este plasat în torpedo. Dacă aveţi ventilatorul pornit pe poziția maximă şi nu simțiți un curent puternic la nivelul spătarului scaunelor din față, iar aerul este ușor îmbâcsit, atunci aici e problema. De regulă, acest filtru se schimbă la maximum doi ani. Dacă fluxul de aer e puternic, dar nu e rece, atunci este cazul să procedați la o insecție a instalației de climatizare și eventual la o reîncărcare cu freon, operațiune care este bine să fie făcut la cel mult 3-4 ani.

Anvelopele sunt alte elemente de care trebuie ținut cont atunci când vorbim de veri toride. Caucicurile trebuie umflate corespunzător cu cifrele înscrise pe portiera mașinii, în funcție de numărul de pasageri și bagaje. Atenție, cifrele se referă la persiunea într-un pneu care este rece, nu unul care a rulat și s-a încins. O anvelopă prea umflată se află sub riscul de a face explozie, mai ales dacă vorbim de un cauciuc mai vechi ca an sau mai rulat. O presiune mai mică în pneuri poate duce la un consum mai mare de combustibil și o manevrare mai greoaie. Nu în cele din urmă, un pneu uzat va avea, cu siguranță, o distanță mai mare de frânare.

Ce scârțâie

Acumulatorul poate face probleme și pe timp de vară, nu doar pe timp de iarnă. Mai ales dacă vorbim de o mașină cu start-stop care strezează mai mult bateria mașinii. Pentru a nu avea surpriza că motorul nu mai pornește la cheie, este bine să verificăm periodic starea acumulatorului. Un mecanic vă poate spune cât la sută din el mai este valabil. Dacă plecați la drum lung, este bine să verificați starea fânelor. Un zgomot ascuțit provenit de la plăcuțele de frână poate însemna că acestea își vor atinge în scurt timp durata maximă de viață. Unii producători montează chiar astfel de avertizori pe plăcuțețe lor. De obicei, durata de viață este de circa 20.000-30.000 de km, dar poate atinge și 10.000 de km pentru mașini cu cutii de viteze automată care stresează mai mult sistemul de frânare. Dacă ceva bate, mai ales la curbe sau pe piatră cubică, e bine să ajungeți la un mecanic pentru a face o verificare de rutină la bascule, bielete și alte elemente ale articulaților, cele mai stresate piese pe drumuri pline de gropi. Și un ultim sfat, nu mergeți prea mult cu benzina pe roșu. Rezerva de combustibil vă ajunge, de obicei, pentru 50 de kilometri, dar pompa de benzină riscă să se strice.

Indicații

  • nu ignorați petele care apar sub mașină

  • este normal ca instalația de aer condiționat să lase pete de apă

  • verificați periodic presiunea în pneuri

Cifre

  • 150.000 de șoferi încurcă anual benzina cu motorina la pompă, fapt care duce la imobilizarea mașinii

  • 8.000 de km sau un an este intervalul la care trebuie făcut schimbul de ulei sintetic

×