x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Auto Cum poți rămâne fără dreptul de a folosi mașina

Cum poți rămâne fără dreptul de a folosi mașina

de Cătălin Vărzaru    |    17 Mai 2018   •   14:19
Cum poți rămâne fără dreptul de a folosi mașina

Regulile noi care urmează să fie introduse de săptămâna viitoare ar putea schimba rapid situația de pe șoselele României. Modificarea Ordonanței nr. 81/2000 introduce din 20 mai norme mai stricte în ceea ce privește modul în care se obține ITP-ul, scoate din circulație mașinile care nu mai au o inspecție valabilă și îi obligă pe samsari să-și vândă mai repede stocurile sau să recunoască că sunt autorii tranzacțiilor. Amenzile ajung până la 2.900 de lei, iar mașina în neregulă va putea fi mutată doar cu platforma.

Prima veste bună este că pe șosele vom avea, cel puțin teoretic, mai puține rable care reprezintă un pericol pentru siguranța rutieră, pentru mediu și sănătatea populației după ce România a fost invadată de peste un milion de rable. Ministerul Afacerilor Interne a anunţat că din data de 20 mai şoferii prinşi în trafic cu autoturisme ale căror Inspecție Tehnică Periodică expirată vor rămâne pietoni. Asta pentru că pe lângă amenda pe care o vor primi, între 1305 şi 2900 de lei, se vor confisca plăcuțele de înmatriculare. ”Poliţistul vă va reţine talonul şi plăcuţele cu numerele de înmatriculare, vă va da amendă şi o dovadă fără drept de circulaţie, aşadar nu o să mai luaţi maşina de acolo decât pe platformă sau împinsă, apoi trebuie să mergeţi la RAR deci, mult mai complicat”, se precizează într-un avertisment al MAI postat pe pagina de Facebook.

Verificare rapidă

Pentru a nu ajunge în stiuația neplăcută în care a fost surpins președintele PSD Liviu Dragnea circulând cu un automobil fără ITP, puteți face o verificare rapidă a situației în care vă aflați accesând adresa de internet www.drpciv.ro/services.html. Asta dacă nu aveți talonul la îndemână, unde este consemnată data până la care ITP-ul este valabil. Important de știut este că nu va exista un anunț prealabil înaintea suspendării dreptului de ciruculație pentru un anumit automobil. De asemenea, echipajele de poliție vor avea posibilitatea de a vă verifica în trafic ITP-ul chiar și fără să vă oprească pentru a vă pune apoi în urmărire pe motiv că, practic, folosiți o mașină care nu mai are drept de circulație pe drumurile publice. Pe de altă parte, talonul poate fi redobândit după trecerea ITP doar în cadrul unităților RAR, mult mai stricte decât Serviceurile de cartier când vine vorba de testarea mașinii. Și nu e de neglijat nici faptul că la RAR veți putea ajunge doar cu mașina pusă pe platformă sau tractată.

Schimbări la ITP

Ordonanța mai face câteva modificări și în ceea ce privește vechimea automobilelor. Cele a căror vârstă depășește 12 ani în momentul efecturării ITP-ului vor trebui să treacă anual inspecția. Sunt exceptate de la această prevedere vehiculele "de interes istoric", adică orice vehicul care este considerat ca atare de RAR şi care a fost fabricat sau înmatriculat pentru prima dată în urmă cu cel puţin 30 de ani, nu se mai află în fabricaţie, este bine întreţinut şi menţinut în starea sa iniţială şi se află în stare de funcționare. Există alte reguli și pentru mașinile noi. Acesta vor fi verificate abia la trei ani de la prima înmatriculare. Pentru celelalte mașini, regulile rămân neschimbate, adică ITP va fi efectuat la doi ani. Autovehiculele destinate transportului de persoane care au, în afara locului conducătorului, mai mult de opt locuri pe scaune, autovehiculele utilizate pentru transportul de persoane în regim de taxi şi în regim de închiriere se supun primei inspecţii tehnice periodice la un an, dacă la data primei înmatriculări în România au fost noi.

Filmări HD la ITP

Apar reguli noi și în privința modului în care se efectuează ITP în cadrul serviceurilor autorizate. În primul rând, dincolo de posibilul control inopinant, inspectorii RAR au acces online în timp real la efectuarea ITP prin intermediul unor camere de filmat HD. Pe acestea se va vedea clar numărul de înmatriculare, kilometrajul și datele înregistatorului privind noxele emise de automobil. Pe de altă parte, mașina nu va mai putea fi respinsă la controlul ITP pentru orice fel de defect. Noua Ordonanța reclasifică modul în care se acordă dreptul tehnic de circulație. În cazul în care la Inspecția Tehnică Periodică se constată doar deficiențe minore, se consideră că inspecția a fost trecută, iar vehiculul nu mai este supus din nou inspecției. Deficiențele minore sunt cele care n-au un efect semnificativ asupra siguranței vehiculului sau impact asupra mediului și alte neconformități minore. Deficiențele majore sunt definite ca fiind acele deficiențe "susceptibile să compromită siguranța vehiculului, să aibă impact asupra mediului sau să-i pună în pericol pe ceilalți participanți la trafic și alte neconformități mai importante". Cea de a treia categorie este cea a deficiențelor periculoase, aceste fiind cele „care constituie un risc direct și imediat la adresa siguranței rutiere sau care au impact asupra mediului". În cazul în care au fost depistate deficiențe majore sau periculoase, „se consideră că inspecția nu a fost trecută. Este necesară o nouă inspecție a vehiculului în maximum 30 de zile de la inspecția inițială". Un vehicul care prezintă deficiențe încadrabile la mai mult de o categorie de deficiențe este clasificat în categoria care corespunde deficienței mai grave. „O mașină care prezintă mai multe deficiențe la același element inspectat poate fi clasificată în categoria imediat superioară de gravitate dacă se poate demonstra că efectul combinat al acestor deficiențe ar genera un risc mai mare la adresa siguranței rutiere", se mai spune în lege. Persoana care prezintă vehiculul la inspecţia tehnică periodică este informată cu privire la orice deficienţe care au fost identificate şi care necesită remediere.

Măsuri anti-samsari

O schimbare importantă care va apărea din 20 mai este perioada maximă până la care se poate face transcrierea dreptului de proprietate asurpa unui autovehicul. O strategie folosită de samsari pentru a evita plata unor taxe, dar și a scăpa de orice răspundere juridică în cazul în care au vândut o mașină cu probleme, o fostă epavă sau un automobil furat este ștergerea urmelor. Mare majoritatea a celor care au făcut din invadarea României cu mașini second-hand un job vând un bun fără ca ei să figureze în vreun act. Există cel mult un contract de vânzare-cumpărare, care este un document sub semnătură privată privată care poate fi compus în orice condiții și chiar falsificat, care de cele mai multe ori este singura dovadă a faptului că ai dat bani pe o mașină. Unii nici nu se mai obosesc să folosească așa ceva prezentând la vânzare o copie de pe un act de identitate al unui necunosct și un contract semnat de un terț pe care nu l-ai văzut și nu-l vei vedea niciodată la față. O matușă bolnavă sau un prieten care vrea să scape cât mai repde de mașină și la un preț bun pentru cumpărător. Samsarii preferau să plătească, în cazul în care erau prinși, amenda pentru neînregisrarea la Fisc în termenul prevăzut de lege decât să intre în legalitate. Din 20 mai situația se schimbă. Automobilul care nu este trecut pe numele noului proprietar în termen de 90 de zile de la înstrăinare va avea parte de același tratament ca și cel prins fără ITP valabil. Adică i se suspendă temporar dreptul de circulație pe drumurile publice cu consecințele mai sus precizate. “Am avut multe petiţii făcute de proprietari după ce şi-au vândut maşinile iar noii proprietari nu şi-au îndeplinit obligaţiile legale”, a declarat Rodica Popescu, purtătorul de cuvânt DRPCIV. Polițistul va avea posibilitatea să verifice din trafic dacă o mașină a fost scoasă din evidență și introdusă pe numele noului cumpărător după data de 20 mai. La cele care se află deja în această situație, se va putea constata doar în cadrul unui control pe rutină pentru că odată cu semnarea contractului de vânzare-cumpărare trebuie făcută și pe talon mențiunea „înstrăinat către” noul cumpărător.

Verificarea kilometrajului

O altă veste bună este că de la 20 mai, de când ITP bagă în seamă și kilometrajul indicat de odometrul mașinii, RAR va înregistraa și furniza date privind precedenta inspecție. Legea nu prevede, în forma actuală, ce fel de deficiență este aceea în care se constată ca s-a umblat la kilometraj și nici nu prevede sesizarea poliției în cazul în care s-a constatat o fraudă. De asemenea, RAR nu va putea certifica faptul că la prima inspecție la care se înregistrează indicația kilometrajului avem de-a face cu o indicație corectă.
 

  1. O mașină prinsă în trafic cu ITP expirat va trebui verificată doar în cadrul RAR unde va putea fi adusă doar pe platformă
  2. La ITP nu se va putea certifica kilometrajul real, însă va fi util pentru următoarea verificare tehnică

90 de zile, termenul de transcriere a dreptului de proprietate asupra unui autovehicul

2.900 de lei, amenda pentru un ITP expirat

Avantaje

  • mașini mai sigure și mai nepoluante
  • descurajarea fraudei
  • stoparea invaziei rablelor

Dezavantaje

  • timpi de așteptare mai mari pentru ITP
  • deprecierea automobilului doar pe baza vârstei, nu și a uzurii efective
  • scăderea ofertei second-hand
×
Subiecte în articol: reguli noi auto