x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Auto Ford va majora investiţiile în vehicule electrice

Ford va majora investiţiile în vehicule electrice

04 Oct 2017   •   16:45
Ford va majora investiţiile în vehicule electrice

Noul director general al Ford Motor, Jim Hackett, a anunţat că producătorul auto american va reduce dramatic costurile şi va majora investiţiile în vehicule electrice, transmit Deutsche Welle, Reuters şi DPA. 

Costurile materiale vor fi reduse cu zece miliarde de dolari (8,5 miliarde de euro), iar cele cu tehnologia cu patru miliarde de dolari, prin noi acorduri cu furnizorii, reducerea prototipurilor şi a timpului de dezvoltare a produselor. 

Decizia de modificare a strategiei "nu a fost uşoară - din punct de vedere cultural şi operaţional", a explicat Hackett. 
Acesta a adăugat: "În ultimă instanţă, trebuie să acceptăm că virtuţile care ne-au adus succesul în secolul trecut nu mai reprezintă o garanţie a succesului în viitor". 

Până în 2022, cheltuielile cu motoarele cu ardere internă vor fi reduse cu o treime, în timp ce investiţiile în electrificare, estimate până acum la 4,5 miliarde de dolari, vor fi majorate. Alte şapte miliarde de dolari vor fi alocate SUV-urilor şi camioanelor, care sunt mai profitabile. 

În următorii cinci ani, Ford intenţionează să lanseze 13 vehicule electrice sau hibride. 

Obiectivul companiei de a înregistra o marjă de profit de 8% ar putea fi îndeplinit până în 2020 sau mai târziu, a afirmat directorul financiar al Ford, Bob Shanks. 

"Ford analizează cu atenţie operaţiunile neprofitabile sau cu un profit marginal din Europa şi America Latină şi ar putea încheia parteneriate în acele regiuni", a declarat Jim Farley, şeful pieţelor globale. 

Al doilea mare producător auto din SUA, Ford, este prezent şi pe piaţa din România.AGERPRES

×