x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Auto Fostul pilot Niki Lauda a părăsit spitalul unde a fost supus unui transplant de plămâni

Fostul pilot Niki Lauda a părăsit spitalul unde a fost supus unui transplant de plămâni

24 Oct 2018   •   17:39
Fostul pilot Niki Lauda a părăsit spitalul unde a fost supus unui transplant de plămâni

Fostul pilot austriac de Formula 1 Niki Lauda a părăsit miercuri spitalul din Viena unde în urmă cu aproape trei luni a suferit un transplant de plămâni. 

Lauda a fost supus unui tratament intensiv de recuperare după intervenţia chirurgicală la care a fost supus, scrie DPA, care citează un comunicat al spitalului. 

În vârstă de 69 de ani, Lauda a fost internat de urgenţă la începutul lui august după o inflamaţie în zona plămânilor, inflamaţie care s-a agravat rapid. 

Lauda, care a fost supus în trecut unui dublu transplant renal, a supravieţuit în mod miraculos unui teribil accident produs în timpul Marelui Premiu al Germaniei din 1976. 

Austriacul a câştigat campionatul mondial de Formula 1 în 1975, 1977 şi 1984, după care a părăsit activitatea competiţională. În luna ianuarie 2018, Niki Lauda anunţa reachiziţionarea Niki, compania aeriană pe care a înfiinţat-o în 2003 şi pe care o vânduse Air Berlin în 2011.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: formula 1 niki lauda