x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Auto Franţa şi Japonia îşi reafirmă angajamentul faţă de alianţa Renault-Nissan în pofida scandalului Ghosn

Franţa şi Japonia îşi reafirmă angajamentul faţă de alianţa Renault-Nissan în pofida scandalului Ghosn

23 Apr 2019   •   20:50
Franţa şi Japonia îşi reafirmă angajamentul faţă de alianţa Renault-Nissan în pofida scandalului Ghosn

Preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, şi premierul japonez, Shinzo Abe, şi-au reafirmat marţi sprijinul faţă de alianţa constructorilor auto Renault-Nissan, care sărbătoreşte 20 de ani dar care în prezent este destabilizată de problemele cu justiţia din Japonia ale fostului director general Carlos Ghosn, transmite AFP.

Cu ocazia unei întâlniri care a avut loc la Palatul Elysée, Emmanuel Macron şi Shinzo Abe au insistat că relaţiile dintre cele două ţări sunt bazate pe un "parteneriat special" care include o cooperare economică şi militară. Un simbol al cooperării industriale dintre Franţa şi Japonia este alianţa Renault-Nissan, care a aniversat 20 de ani de la înfiinţare.

"Acest parteneriat industrial îşi demonstrează capacitatea sa de rezistenţă, complementaritatea membrilor săi şi pertinenţa proiectului lor comun", a insistat preşedinţia franceză.

Cu privire la situaţia fostului director general de la Renault-Nissan, Carlos Ghosn, care a fost inculpat luni pentru a patra oară de justiţia japoneză, Palatul Elysée subliniază că Franţa "respectă suveranitatea şi independenţa justiţiei japoneze...În acelaşi timp rămânem vigilenţi cu privire la respectarea drepturilor şi integrităţii lui Carlos Ghosn în calitate de cetăţean francez".

Delegaţia japoneză care a participat la reuniunea de la Palatul Elysée nu a confirmat dacă subiectul Carlos Ghosn a fost evocat în cadrul întâlnirii dar un oficial nipon a spus că premierul Shinzo Abe este gata să îi explice preşedintelui Emmanuel Macron cum funcţionează sistemul juridic japonez, adăugând că regulile de procedură au fost respectate cu stricteţe şi în acest caz.

Renault şi Nissan au un parteneriat din 1999, în care Renault deţine 44,3% din acţiunile Nissan, în timp ce Nissan controlează un pachet de 15% din acţiunile Renault, dar nu are drepturi de vot la grupul francez. Alianţa Renault-Nissan, extinsă în 2016 prin includerea Mitsubishi, a devenit anul trecut cel mai mare producător mondial de automobile, cu 10,6 milioane de unităţi mai mult decât Volkswagen şi Toyota. 

În 19 noiembrie, Carlos Ghosn, în vârstă de 65 de ani, a fost pus sub acuzare în Japonia pentru că ar fi omis să declare autorităţilor bursiere venituri de aproximativ 5 miliarde de yeni (38 de milioane de euro/44 de miliarde de dolari) realizate timp de cinci ani, în perioada 2010 - 2015. El este acuzat de încălcarea legislaţiei financiare şi de abuz de încredere.

În prezent, alianţa regrupează zece mărci de automobile (printre care Dacia, Lada, Samsung Motors, Alpine, Infiniti, Datsun etc.) cu 470.000 de salariaţi şi 122 de uzine pe toate continentele.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: franta japonia alianta renault nissan ghosn