x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

INFOTRAFIC, ora 16.15. Trafic intens pe Valea Prahovei, în coloană de la limita judeţului Braşov până la Buşteni

0
21 Aug 2016 - 17:22
INFOTRAFIC, ora 16.15. Trafic intens pe Valea Prahovei, în coloană de la limita judeţului Braşov până la Buşteni


Traficul rutier este intens pe Valea Prahovei (DN1) la această oră (16,15), mai ales pe sensul de mers către Bucureşti, circulându-se în coloană de la limita cu judeţul Braşov până în Buşteni, potrivit Centrului INFOTRAFIC al IGPR.

Sursa citată adaugă că pe sensul invers al aceleiaşi artere rutiere, circulaţia se desfăşoară tot în coloană între Poiana Ţapului şi Buşteni, însă viteza de deplasare este mai mare faţă de sensul de mers către Bucureşti.

Infotrafic mai anunţă că pe DN73 Braşov - Piteşti se circulă cu viteză redusă în zona Bran (unde numeroşi turişti vizitează castelul), iar pe DN67C - Transalpina autovehiculele rulează mai încet în staţiunea Rânca, unde se desfăşoară un festival.

Totodată, pe DN7C - Transfăgărăşan se înaintează cu viteză redusă în zona Bâlea-Lac, din cauza autovehiculelor oprite pe marginea drumului (deoarece parcările sunt pline), formându-se coloană de maşini pe sensul de mers dinspre Sibiu.

"În judeţul Vâlcea, pe Valea Oltului, se circulă ceva mai încet pe DN7, în zona Cozia - Căciulata, pentru că obiectivele turistice (în principal Mănăstirea Cozia şi piscinele termale) atrag numeroşi vizitatori. Pentru a evita zona aglomerată, le recomandăm conducătorilor auto aflaţi în tranzit să circule pe DN7CC (Centura Călimăneşti)", potrivit sursei citate.

Pe de altă parte, în judeţul Constanţa traficul a mai scăzut în intensitate pe DN39. "Există coloană în zona vechiului pod de la Agigea (aflat în lucru), pe sensul de mers către Constanţa.Pe drumul de legătură cu noul pod de la Agigea traficul se desfăşoară normal", precizează sursa citată.

De asemenea, pe autostrada A2, pe sensul de mers Constanţa - Bucureşti, circulaţia nu a crescut semnificativ în intensitate. "Însă, este posibil ca majoritatea turiştilor să profite cât mai mult de vremea frumoasă de pe litoral şi să pornească la drum în acelaşi timp. În acest caz, mai întâi se va aglomera DN39, apoi şi Autostrada Soarelui, într-un timp foarte scurt", se mai arată în comunicatul INFOTRAFIC.

Sursa: AGERPRES

Citeşte mai multe despre:   infotrafic,   valea prahovei,   judetul brasov,   buşteni

 

Ştiri din .ro


PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de