x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Auto Maşinile noi, cel mai bun an din ultimul deceniu

Maşinile noi, cel mai bun an din ultimul deceniu

28 Dec 2018   •   09:50
Maşinile noi, cel mai bun an din ultimul deceniu
Sursa foto: Steve Gorton/Getty Images/Dorling Kindersley

Volumul total al vânzărilor de autovehicule noi a ajuns, în România, la 171.345 de unităţi, în intervalul ianuarie- noiembrie 2018, în creştere cu 20,4% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, arată Asociaţia Producătorilor şi Importatorilor de Autoturisme (APIA). Este cel mai bun an pentru vânzările de maşini noi din ultimul deceniu.

Luna noiembrie a anului 2018 consemnează un volum al livrărilor de 18.240 unități (cea mai bună lună noiembrie din ultimii 10 ani), cu 23,3% mai mult decât în luna similară a anului anterior. Ca urmare, după 11 luni din acest an, volumul total al livrărilor de autovehicule ajunge la 171.345 unități, cu 20,4% mai mult decât în perioada similară a anului trecut, acesta fiind și cel mai mare volum al vânzărilor de automobile înregistrat în primele 11 luni în ultimii 10 ani (în 2009, primul an al recesiunii economice, se înregistrau în aceasta perioadă doar 138.104 unități). Conform APIA, din cele 171.345 de autovehicule noi livrate din ianuarie până în noiembrie, 145.208 au fost autoturisme (+22,5%, comparativ cu 2017) şi 26.137 autovehicule comerciale (+10,1% vs 2017). În clasamentul mărcilor (autoturisme + autovehicule comerciale) continuă să conducă Dacia, cu 49.986 unităţi, urmată de Volkswagen (15.219), Renault (13.439), Ford (12.616) şi Skoda (12.425). Achiziţiile de autovehicule sunt realizate, în continuare, de către persoanele juridice, în cea mai mare parte (60% din total), dar în acelaşi timp numărul de autoturisme achiziţionate de către persoanele fizice în primele 11 luni din 2018 (respectiv 58.107 de unităţi) s-a majorat cu circa 41,1% în comparaţie cu perioada similară din 2017.

 

Parc auto învechit

În ceea ce priveşte categoria autoturismelor rulate, s-au consemnat 434.914 de unităţi comercializate, în scădere cu 8,3% în comparaţie cu aceeaşi perioadă din anul precedent. Ar fi de remarcat o oarecare îmbunătățire a vârstei autoturismelor rulate importate, ca urmare a creșterii volumului pe segmentul de vârstă sub 7 ani, cele care au un nivel de emisii poluante mai redus și scăderi pe segmentul celor peste 12 ani (foarte poluante). Cu toate acestea, numărul autoturismelor rulate mai vechi de 12 ani (cu emisii poluante ridicate, respectiv mai vechi de Euro3, inclusiv), reprezintă cca. 43% (respectiv circa 186.000 unități) din totalul celor 434.914 unități importate, fapt care contribuie la menținerea unui nivel de poluare ridicat, în special în marile orașe ale României. Parcul auto din România este, în continuare, printre cele mai vechi din Europa (astăzi, având o vârstă de circa 16 ani).

 

Românii cumpără din ce în ce mai multe automobile, dar maşinile rulate ne clasează pe primele locuri în Europa

×