x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Auto Mazda CX5, tehnologie de top, preţ pe măsură

Mazda CX5, tehnologie de top, preţ pe măsură

de Cătălin F. Vărzaru    |    15 Iul 2015   •   14:51
Mazda CX5, tehnologie de top, preţ pe măsură

CX5 a apărut odată ce Mazda a lansat conceptul Kodo – sufletul mişcării. Semnătura de design este dată în primul rând de botul maşinii şi de grila faţă de mari dimensiuni. Un SUV de dimensiuni medii care te îmbrăţişează de la prima întâlnire. În mişcare îţi dă senzaţia de putere şi siguranţă, de relaxare sau îţi poate oferi reprize sportive. Mazda a lucrat în primul rând la confort. Tehnologia este disponibilă din abundenţă. Farurile sunt cu LED şi adaptative, reglându-şi direcţia, înălţimea şi raza de acoperire. La fel de adaptative sunt şi ştergătoarele de parbriz, care acţionează în funcţie de volumul de apă. Şoferul este asistat cu sistemul de avertizare DAA, care analizează starea de oboseală sau monitorizarea unghiului mort al oglinzii care avertizează asupra autovehiculelor care vin din spate. La parcare, pe lângă clasicele camere şi senzori faţă/spate, există un sistem care analizează, atunci când intri în marşarier, maşinile care se apropie. Mai există un cruise control adaptativ, cu asistent la părăsirea benzii de rulare, şi un sistem de evitare a coliziunilor la viteze mici, maşina fiind pregătită să frâneze automat la viteze de până în 30 de km/h. La interior, CX5 dispune de spaţiu generos pentru pasageri, un cockpit accesorizat pentru şofer, scaune din piele fină cu reglaj electric şi suport lombar. Există multe spaţii de depozitare pentru pahare, sticle mari, telefoane sau spaţii ascunse cum este cel din cotieră. Bordul este integral digital, iar sistemul MZD, cu ecranul tactil de 7 inchi, permite conectarea telefonului prin bluetooth sau redarea sunetului prin sistemul hi-fi Bose cu 9 incinte. Inedit este mecanismul Karakuri prin care banchetele se pot rabata automat printr-o acţionare a unei clape din portbagaj. Există şi un punct slab pe care l-am identificat în izolarea antifonică insuficientă, mai ales pentru un motor diesel. În ciuda preţului, automobilului CX5 testat i-au lipsit navigaţia şi un head-up display.

Taxe mari, pe măsura motorului

Motorul testat a fost un 2,2 diesel Skyactive de 175 de cai- putere şi cuplu de 420 Nm. Puterea se află la discreţia şoferului şi este transmisă prin intermediul unei cutii automate în şase trepte la toate cele patru roţi, în funcţie de necesităţi. Am avut ocazia să testez tracţiunea integrală şi sistemul ESP cu ocazia unei acvaplanări la viteză de autostradă pe ploaie torenţială. Sistemele de siguranţă au făcut toată treaba, rolul meu fiind de simplu spectator la senzorii care îmi arătau cum se face corecţia maşinii. Suspensiile sunt setate pentru un condus mai sportiv, dar confortul este bine acoperit. Cutia automată de viteze răspunde rapid şi în trepte bine conturate în orice mod ai apăsa pedala de acceleraţie. Am remarcat un consum destul de consistent, adică undeva între 10 şi 12,4 litri la 100 de km în oraş, la viteze medii între 17 km/h şi 40 km/h şi 8,4 litri la o viteză medie de croazieră de 127 km/h. La o viteză medie de 99 km/h, consumul a fost de 7,7 litri la 100 de km, chiar cu folosirea sistemului i-stop.


Sistemul atenţie şofer

România a înregistat, anul trecut, 91 de persoane decedate în accidente provocate de somnul la volan. Dublu aproape faţă de media europeană. Problema a devenit atât de gravă, încât Comisia Europeană a decis să le anuleze permisele celor care suferă de boli sau sindromuri care pot cauza somnul în timpul condusului. Pe unele maşini a fost dezvoltat un sistem care analizează comportamentul şoferului după reacţiile pe care le are acesta şi-l atenţionează că este cazul să facă o pauză de cafea pentru că este obosit. Atenţionarea apare sub forma unei pictograme în bord prin care şoferul este îndemnat să tragă pe dreapta. Ca element suplimentar de precauţie, maşina emite şi un semnal sonor. 

×