x close
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Mobilul la volan, pericol mortal

0
Autor: Cătălin F. Vărzaru 03 Mai 2018 - 19:30
Mobilul la volan, pericol mortal
Vezi galeria foto


Crește de 24 de ori riscul de a produce un accident și cu toate acestea îl folosesc peste 60% dintre români atunci când conduc. Telefonul mobil poate fi uneori, pe șosea, cel mai scurt drum de la viață la moarte. Și totuși este nelipsit din mâna șoferului, mai ales în traficul urban. Cu cât limuzina e mai scumpă, cu atât telefonul pare folosit mai ostentativ. Unii șoferi preferă să abandoneze volanul decât să lase mobilul din mână. Codul Rutier este foarte permisiv cu șoferii care folosesc smartphone-ul, iar polițiștii se fac că nu-i văd mai ales pe cei pentru care două puncte de amendă reprezintă mărunțiș. În alte țări europene, în care rata mortalității este cu mult sub cea din România, pedepsele sunt cu mult mai drastice.

România este campioana Europei la numărul de morți înregistrați în accidente rutiere. Potrivit unui raport al Comisiei Europene cu privire la situația din 2017, în România au murit pe șosele 98 de oameni la un milion de locuitori. În vreme ce la nivelul UE s-a înregistrat o reducere a numărului de decese cu 2% față de 2016, la noi rata a crescut cu un procent. Am reușit să-i depășim chiar și pe bulgari, care conduceau în clasament în anii trecuți. Alături de starea deplorabilă a infrastructurii, neatenția și comiterea unor contravenții cu bună știință sunt cauzele tristului record pe care-l deține România. Folosirea telefonului mobil fără dispozitiv tip hands-free este pedepsită de Codul Rutier cu cea mai blândă pedeapsă, de două puncte amendă. Similară cu cea folosită pentru folosirea neadecvată a luminilor de întâlnire sau o oprire neregulamentară.

Cea mai mică amendă

Amenda în aceste cazuri este de 290 de lei, sau 145 de lei dacă este plătită în primele 48 de ore. Judecând după obiceiul majorității șoferilor care folosesc cu nonșalanță telefonul mobil în timp ce conduc, suma nu sperie pe nimeni. Totuși, studiile arată că distragerea șoferului fie și pentru 2 secunde, cât să dea un telefon, să răspundă la un apel sau să citească un mesaj pe WhatsApp sau SMS, crește de 24 de ori riscul de a produce un accident. Situația este mult mai gravă pe timp de noapte când acuitatea vizuală este cu mult redusă. Și totuși, 60% dintre șoferii români recurg la această practică, potrivit unui sondaj realizat în cadrul campaniei naționale de siguranţă şi prevenţie rutieră „Fii treaz la volan!”. Mai mult, 8% dintre cei intervievați folosesc telefonul mobil și se concentrează asupra discuției aproape la fiecare călătorie. Un procent de 32% din şoferi spun că vorbesc rar în timpul mersului, iar 20% se scuză spunând că folosesc mobil atunci când e o urgență. Situația este la fel de dramatică printre români și atunci când vine vorba de mesaje text. 40% recunosc că dau SMS atunci când se află la volan, operațiune mai complexă decât cea a preluării unui apel. Cifrele sunt rezultatele unui sondaj modest realizat printre români și în care nu s-a ținut cont de ponderea mesajele venite prin rețelele sociale.

Schimbări de comportament

Un studiu realizat de compania americană de analiză și prelucarea a datelor în domeniul siguranței rutiere, Zendrive, arată că 90% dintre accidente au la bază o eroare umană, iar unul din patru evenimente rutiere este cauzat de folosirea telefonului mobil care schimbă radical comportamentul șoferului, de la conducerea agresivă, la șofat cu neatenție. Studiul Zendrive a fost făcut după monitorizarea a 3 milioane de șoferi, timp de trei luni, pe parcursul a 570 de milioane de călătorii care s-au desfășurat pe o distanță de 5,6 miliarde de mile. Studiul american a scos la iveală faptul că șoferii analizați și-au alocat întreaga atenție telefonului cel puțin 3,5 minute în fiecare oră, 88% folosind mobilul în fiecare călătorie. Și trebuie să ținem cont că interacțiunea cu smartphone-ul devine din ce în ce mai complexă. Modele noi de mașini oferă un suport pe sistemul multimedia pentru mesajele text, apeluri, convorbiri pe rețele sociale, însă vorbim doar de modelele de ultimă generație și de necesitatea ca șoferul să folosească aceste tehnologii.

Factori de risc

Inclusiv Organizaţia Mondială a Sănătăţii a atras atenţia asupra comportamentui periculos la volan care crește riscul de accidente. În timpul folosirii telefonului, șoferul este supus unor factori de risc. Primul implică atenția vizuală care se mută de la șosea la ecranul mobilului. Cel de al doilea se referă la faptul că șoferul trebuie să folosească cel puțin o mână pentru a opera dispozitivul mobil, dacă nu chiar două. Cel de al treilea factor, și cel mai riscant, este distragerea cognitivă. Cei trei factori au o serie de consecințe, fiecare dintre ele cu potențial ridicat de producere a unui accident rutier. În timpul unei convorbiri la telefon crește timpul de reacție pentru apăsarea frânei, scade cel de detecție a unor semnale rutiere, se reduce predictibilitatea în trafic, apar dificultăți la menținerea vitezei. De asemenea, apar probleme la menținerea benzii de circulație, este încetinit procesul de recunoaștere și de evitare a pericolelor din trafic. Nu în ultimul rând, potrivit OMS, implicarea într-o convorbire telefonică are ca efect o reducere a câmpului vizual al conducătorului cu până la 50%. Cei mai vulnerabili sunt șoferii fără experiență și persoanele vârstnice. Condusul și vorbitul la telefon sunt un exemplu de multitasking. Studiile avansate de neurologie arată că din punctul de vedere al sarcinilor simultane acestea nu pot fi procesate concomitent de creierul uman, ci sunt procesate cu o trecere rapidă de la o sarcină la alta. Purtarea unei conversații implică limbajul, memoria și emoțiile, astfel că abilitățile de procesare spațială ale creierului sunt ocupate cu altceva decât condițiile de trafic, iar răspunsul la modificarea acestora ține de reacțiile survenite în momente de panică și nu de echilibru.

Măsuri dure

Folosirea telefonului mobil a devenit o problemă cât se poate de serioasă în țările europene cu o societate și o legislație mai avansate decât cele românești. În Franța, conform unei decizii a Înaltei Curți, folosirea telefonului mobil este interzisă chiar și atunci când mașina este oprită. Potrivit deciziei din februarie 2018, pentru a purta o convorbire, șoferul trebuie să parcheze în locuri special amenajate acestui scop. Nerespectarea deciziei atrage suspendarea permisului. Folosirea telefonului mobil este permisă doar în cazul implicării într-un accident de circulație sau pentru folosirea numărului de urgență 112. În Marea Britanie, se pune chiar problema unor pedepse privative de liberatate pentru folosirea telefonului mobil la volan. Pentru prinderea șoferilor care poartă conversații telefonice în timp ce conduc, polițiștii din Spania și Marea Britanie folosesc autobuze sau autocare din care îi fotografiază pe șoferi.

Carcase iPhone din epave

Există multe reclame de prevenire în materie de siguranță auto care sunt axate pe combaterea folosirii mobilului în timpul condusului. Gigantul auto VW a găsit însă o metodă inedită pentru a-i conștientiza pe șoferi asupra riscului la care se expun și a realizat o serie de carcase pentru iPhone 8 care sunt realizate din material recuperat de la epave rămase în urma unor accidente rutiere. „Credem că o carcasă de telefon realizată din materiale provenite din vehicule avariate te va face să te gândeşti de două ori înainte să iei telefonul în mână în timp ce te afli la volan”, a declarat Johan Karlson, brand manager la Volkswagen Stockholm. În urma acțiunii care a avut ca scop mai mult tragerea unui semnal de alarmă au fost realizate manual 153 de astfel de carcase, la un preț de 70 de euro pe bucată. Cei 10.700 de euro strânși au fost donați unei organizații de caritate care îi ajută pe cei care s-au ales cu dizabilităţi în urma unor accidente pe șosea.

60% dintre șoferii români recunosc că vorbesc la mobil în timp ce conduc

90% dintre accidente sunt cauzate de erori umane

1 din 4 accidente este cauzat de folosirea telefonului în timpul condusului

Creierul nu este capabil să proceseze concomitent activități multitasking, cum ar fi vorbitul la telefon și șofatul. Procesarea se face sărind rapid de la un proces la altul.

Citeşte mai multe despre:   mobil la volan,   accidente

 

Ştiri din .ro


PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de