x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Auto Muscle car Ford Noul Shelby GT500

Muscle car Ford Noul Shelby GT500

16 Ian 2019   •   19:30
Muscle car Ford  Noul Shelby GT500

Ford este unul dintre răsfățații Salonului auto american care are loc în aceste zile. Iar noul Shelby GT500 se numără printre vedete. E cel mai puternic de serie din istoria Ford omologat pentru şosea pentru că oferă în producţia de serie peste 700 de cai putere proveniţi dintr-un motor V8 de 5,2 litri.  Noul Shelby GT500 promite că va fi capabil să accelereze de la 0 la 100 km/h în 3,5 secunde şi să parcurgă un sfert de milă în mai puțin de 11 secunde. Imensa putere este transmisă la puntea spate prin intermediul unei cutii de viteze automate cu șapte trepte și dublu ambreiaj dezvoltată cu ajutorul echipei care a proiectat Fordul GT. Există şi un pachet pentru cei care vor să-l tuneze pentru circuit care este compus din caroserie construită pe bază de fibră de carbon, aripă spate supradimensionată, jante de 20 de inch şi pneuri Pilot Sport Cup 2S.

×