x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Auto O nouă platformă de car sharing

O nouă platformă de car sharing

de Cătălin F.Vărzaru    |    13 Mar 2019   •   20:50
O nouă platformă de car sharing
Sursa foto: cfv2

Doi antreprenori români care activează în domeniul turismului vor lansa în luna mai un serviciu de car sharing. Prin intermediul platformei, care se va denumi Perpetoo, proprietarii își vor putea închiria mașina contra-cost oricărui utilizator al platformei. Automobilul care se poate oferi spre închiriere trebuie să fie fabricat după 2010, să aibă revizia la zi, asigurare RCA, ITP și rovignetă. Platforma de car sharing va suporta asigurarea Casco pe perioada închirierii. Aprobarea cererii de închiriere a mașinii se va face doar de către proprietar. Dezvoltatorii serviciului nu au oferit deocamdată informații referitoare la costul închirierii, dar estimează că proprietarii înscriși în program pot câștiga între 1.000 și 4.000 de lei pe lună. Pentru început, Perpetoo va deveni operațională în București, Cluj-Napoca, Iași și Timișoara. În prezent, pe piața din România oferă astfel de servicii Pony Car Sharing sau BCR eGO, dar în aceste cazuri este vorba despre mașini care aparțin unei singure firme.

 

×