x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Auto O nouă taxă pentru maşină

O nouă taxă pentru maşină

15 Feb 2018   •   19:30
O nouă taxă pentru maşină

Municipalitatea bucureşteană intenţionează să aplice o taxă maşinilor care intra în centrul Capitalei, potrivit Planului Integrat de Calitate a Aerului. Noua taxă de tranzit, anunţată de primarul general încă din luna octombrie 2017, ar avea ca scop reducerea poluării. Ea s-ar aplica maşinilor cu Euro 5 şi Euro 6, cele poluante neputând intra în zona delimitată de Piaţa Victoriei, strada Mihai Eminescu, strada Traian, Parcul Carol, Izvor şi Strada Buzeşti. Încă nu se ştie ce se întâmplă cu posesorii automobilelor care nu sunt Euro 5 sau 6 şi îşi au domiciliu în zona interzisă. Autoritatea pentru Transport Bucureşti-Ilfov susţine că, dacă această regulă ar intra în vigoare, 82% din maşinile cu motoare pe benzină şi 74% din maşinile cu motoare diesel înmatriculate în Bucureşti nu ar mai avea acces în zona centrală. În plus, „în perimetrul zonei centrale a oraşului se va implementa un proiect integrat pentru gestionarea traficului prin aplicarea următoarelor măsuri de reducere a traficului: instituirea regimului parcărilor, respectiv introducerea regimului obligatoriu de plată a parcărilor de utilitate publică generală, coroborat cu aplicarea de sancţiuni pentru staţionarea neregulamentară şi stabilirea unui necesar optim de locuri de parcare permise într-un perimetru delimitat în interiorul zonei centrale (35.000 locuri de parcare)”, aunţă primăria printr-un comunicat. 

×