x close
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Ofensiva chinezească

0
Autor: Cătălin F. Vărzaru 05 Mar 2018 - 19:30
Ofensiva chinezească
Vezi galeria foto


Mercedes a ajuns la mâna chinezilor. Asta ar fi pe scurt povestea reputatei mărci germane fondate în 1881 de Gottlieb Daimler şi Karl Benz. Limuzina care este sinonimă cu luxul şi calitatea nemţească va fi dirijată de un miliardar care locuieşte în China comunistă. Li Shu Fu, cu o avere estimată la 17,5 miliarde de dolari, a devenit peste noapte cel mai important acţionar al concernului Daimler din care face parte şi Mercedes. Aceasta este cea de a doua mare lovitură după achiziţia Volvo de la Ford. China amuşină şi Jeep, dar pare că nu ar fi avut succes din cauza opoziţiei lui Sergio Marchionne. Însă zilele acestuia în fruntea FCA sunt numărate, iar răbdarea chinezească e proverbială.

Produsele chinezeşti sunt omniprezente. Nimic din jurul nostru nu este străin practic de o componentă produsă în China. Cu o industrie gigantică şi fără prea multă bătaie de cap pentru drepturile muncitorilor, partidul unic a reuşit, printr-o strategie bine calculată, să-şi impună dorinţele la nivel mondial. Şi după ce a reuşit să atragă mult capital din Occident vânzând consumabile ieftine pe post de produse de uz îndelungat, acum a plecat la cumpărături cu banii luaţi de la europeni şi americani şi caută mărci cu renume, istorie, dar mai ales un bogat patrimoniu de patente. China a încercat să intre în mod repetat pe piaţa auto europeană cu diverse mărci de automobile. Ne amintim de Great Wall sau de Geely. Maşini care inspirau un lucru ieftin, ca orice produs făcut de chinezi prin propriile puteri şi clone nereuşite. De la an la an, de la un Salon auto la altul, industria chinezească a fost din ce în ce mai prezentă la standuri, expunând produse tot mai sofisticate. Iar ofensiva automobilului electric le-a venit mănuşă. Cu o întregă Uniune Europeană prinsă pe picior greşit, fără planuri realiste şi infrastructură pentru visul electric, chinezii se pot impune uşor. Mai ales că deţin un atu – producţia de acumulatori pentru maşinile electrice. În vreme ce pe întreg teritoriul UE nu există nici măcar o singură facilitate cu un asemenea obiect de activitate dedicat, China abundă de astfel de fabrici şi este capabilă nu doar să asigure necesarul europenilor, ci şi să impună un preţ.

Mirajul tehnologiei

China a dus foarte multă vreme lipsă de tehnologie proprie în sofisticatul domeniu al industriei auto. Au construit sute de mărci de automobile, dar niciuna nu a fost în stare să îndeplinească un minim de standard în materie de siguranţă, esenţial pentru ca un autoturism să poată circula pe şoselele europene. Nu mai vorbim de standardele Euro în materie de poluare. Pentru a schimba situaţia, industria chineză ar fi avut nevoie de patente. În interiorul graniţelor chineze, se poate clona practic orice automobil. Copii trase la indigo ale unor mărci celebre împânzesc şoselele de acolo, dar nu pot lua calea exportului pentru că ar încălca normele internaţionale în materie de drept de autor care protejeză patentele în materie de industrie auto. De aceea, directivele partidului au schimbat optica în materie şi cu un capital de multe sute de miliarde de dolari la dispoziţie, miliardarii chinezi toleraţi de partidul unic au plecat la vânătoare de mărci şi, implicit, de patente. Volvo a fost doar primul mare caz în care chinezii au preluat controlul pe fondul crizei acute de bani din plină criză şi al ameninţării falimentului. Nu se poate nega că Volvo nu a renăscut sub bagheta lui Li Shu Fu cu planuri mari, mai ales în domeniul automobilului electric, acolo unde suportul din China este devastator pentru concurenţă. Dar odată cu planurile de revigorare a unei mărci istorice europene, chinezii au avut acces la toate inovaţiile din portofoliul mărcii cu consecinţe lesne de înţeles pentru o economie în care partidul unic are cel mai important cuvânt de spus.

Şah în Germania

Acum a venit rândul Mercedes să ia calea Orientului îndepărtat în materie de stăpân. Pentru 7,4 miliarde de dolari, Geely a achiziţionat aproape în secret circa 9,7% din concernul Daimler AG, compania-mamă care deţine marca Mercedes. Poate procentul nu pare mare, însă este suficient pentru Li Shu Fu să fie stăpânul companiei. Odată cu marca premium şi-au schimbat conducătorul şi o altă serie de mărci de renume din Germania: Mercedes AMG, Smart, Freightliner – divizie de camioane americane, Western Star – alt producător de truckuri originar din SUA, Thomas Buid Buses, Setra, Bharat şi Mitsubishi Fuso – producători de autobuze şi autocare, dar şi MV Agusta – divizie de motociclete italiene.  După achiziţie, Li Shu Fu a anuţat, printr-un comunicat, că intenţionează ca împreună cu Daimler să devină cel mai important furnizor de automobile electrice din lume. Miliardarul chinez a apreciat că firmele din sectorul auto trebuie să coopereze, prin parteneriate şi alianţe, pentru a rezista “invaziei” companiilor din afara industriei, între care a enumerat Tesla şi Google, prin Waymo.

Investiţii şi în China

După manevrele lui Li Shu Fu, Daimler a anunţat că intenţionează să investească aproape două miliarde de dolari pentru modernizarea unei fabrici din China în parteneriat cu BAIC Motor, companie auto deţinută de statul chinez. Banii sunt necesari pentru modernizarea unei fabrici din China care va produce modele electrice Mercedes-Benz, pentru a face faţă cererii în creştere. ''Noua fabrică va produce diverse modele Mercedes, inclusiv noile modele electrice, şi va îmbunătăţi capacitatea de producţie a societăţii mixte Beijing Benz Automotive Co'', se arată într-un comunicat al Daimler şi BAIC. În faţa mişcărilor prestigiosului concern german, guvernul lui Merkel a avut o reacţie palidă. ''Este o decizie a companiei. Datorită caracterului investiţiei - o participaţie minoritară - nu este necesar să acţionăm'', a afirmat un purtător de cuvânt al Guvernului german.

Colaborarea de nevoie

De altfel, nu doar China se extinde agresiv în Europa, ci şi aproape toate industriile auto europene se luptă acerb pentru câştigarea unui segment cât mai consistent din clientela chinezească din ce în ce mai bogată. Analiştii economici preconizează că, în scurt timp, piaţa din republica comunistă va deveni cea mai mare după ce a reuşit să o devanseze pe cea din SUA şi îi suflă în ceafă celei din Europa. Şi pentru a atrage un capital cât mai mare se pare că soluţia este cea a compromisului şi a colaborării. Recent, şi BMW a anunţat o colaborare consistentă cu producătorii din China. Concernul bavarez a semnat un acord cu Great Wall prin care are drept scop producerea de motoare electrice destinate mărcii MINI. BMW nu este la prima colaborare cu partenerii chinezi, joint venture-ul BMW Brilliance Automotive funcţionând deja de ani buni, rodul acestei colaborări constând în trei fabrici, din care una de acumulatori destinaţi segmentului premium. Acum câteva luni, Great Wall a încercat să cumpere Alianţa Fiat Chrysler, cu precădere marca Jeep, pentru a lansa o ofensivă la nivel mondial în segmentul SUV-urilor. Negocierile au eşuat în mare parte şi din cauza reticenţei preşedintelui FCA Sergio Marchionne, însă mandatul acestuia la cârma FCA se încheie în acest an.

Automobilele chinezeşti se modifică radical, de la un an la altul. Schimbări majore au loc atât la nivel de design, cât şi la materiale. Totuşi, persistă în ele mirosul de en-gros tip Dragonul Roşu

 

Li Shu Fu, noul şef de la Mercedes, proprietar al mărcilor Volvo şi Lotus

 

7,4 miliarde de dolari a plătit Geely pentru Daimler

1,9 miliarde de dolari, investiţii Daimler în China


 

Ştiri din .ro


PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de