x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Auto Oficial: Driftul, cea mai spectaculoasă aripă a motorsportului, a devenit oficial sport şi în România

Oficial: Driftul, cea mai spectaculoasă aripă a motorsportului, a devenit oficial sport şi în România

de Andreea Sumanu    |    03 Dec 2015   •   09:28
Oficial: Driftul, cea mai spectaculoasă aripă a motorsportului, a devenit oficial sport şi în România
Sursa foto: PETRE_ZARIOIU

Federaţia Română de Automobilism Sportiv (FRAS) a aprobat, în premieră, înfiinţarea Comisiei de Drift, astfel că rezultatele din următorul sezon al Campionatului Naţional de Drift vor fi recunoscute oficial inclusiv de Ministerul Tineretului şi Sportului.

La şapte de ani de la organizarea primelor etape de campionat naţional (CN), perioadă în care a funcţionat ca şi show, driftul a devenit oficial probă sportivă în cadrul FRAS, iar în 2016, sub organizarea Clubului Sportiv Romanian Drift Community, se vor organiza şi cinci etape în cadrul CN, prima urmând să aibă loc în perioada 27-29 mai la Bucureşti.

"Ne bucurăm că am reuşit ceea ce ne-am propus atunci când am înfiinţat Romanian Drift Community şi anume să oferim un cadru legal acestui sport extrem de spectaculos, care în SUA şi Japonia adună zeci de mii de spectatori la ficare eveniment. Este un început real pentru drift în România şi cu siguranţă ne vom implica pentru ca piloţii din România să aibă statutul de profesionişti", a declarat Denis Manea, noul preşedinte al Comisiei de Drift şi totodată vicepreşedinte al Romanian Drift Community.

În prezent, aproximativ 50 de piloţi participă la show-urile organizate pe teritoriul României, iar o parte dintre aceştia au devenit nume importante şi la nivel european, Călin Ciortan, de exemplu, clasându-se pe locul 7 la general în ultimul sezon al King of Europe, cea mai importantă competiţie de profil de pe continent. "Toţi vor fi adunaţi sub o singură umbrelă şi, în premieră, campionatul va beneficia de un regulament bine pus la punct, iar pentru a putea participa, fiecare pilot va trebui să îndeplinească mai multe condiţii", a adăugat oficialul Comisiei de Drift din cadrul FRAS.
 

×
Subiecte în articol: drift