x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Auto Poliţiştii au depistat un şofer care conducea cu 239 de km/oră pe A3

Poliţiştii au depistat un şofer care conducea cu 239 de km/oră pe A3

31 Mai 2015   •   15:57
Poliţiştii au depistat un şofer care conducea cu 239 de km/oră pe A3
Sursa foto: Dragos Stoica/Intact Images

Poliţiştii rutieri au depistat, duminică, pe Autostrada A3 Bucureşti - Braşov un bărbat care conducea cu 239 km/h. El a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 877,5 lei şi suspendarea permisului de conducere pentru 90 de zile.

"Astăzi, în jurul orei 12,45, poliţiştii rutieri din cadrul Biroului de Poliţie Autostrada A3 - Inspectoratul General al Poliţiei Române au depistat un bărbat care conducea un autoturism cu viteză excesivă. Şoferul, un bărbat de 47 de ani, din Bucureşti, a fost înregistrat de aparatul radar circulând cu viteza de 239 de km/h, în zona km 21 al autostrăzii. Conducătorul auto a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 877,5 lei, conform legislaţiei în vigoare. De asemenea, poliţiştii i-au reţinut permisul de conducere în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce vehicule pe drumurile publice pentru 90 de zile", precizează IGPR în comunicatul de presă.

Totodată, IGPR atenţionează că depăşirea limitelor legale de viteză şi viteza neadaptată la condiţiile de trafic reprezintă unele dintre principalele cauze ale accidentelor rutiere grave produse pe drumurile publice.

Sursa: Agerpres

×