x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Auto Renault şi partenerul chinez Brilliance vor lansa şapte utilitare pe piaţa din China

Renault şi partenerul chinez Brilliance vor lansa şapte utilitare pe piaţa din China

16 Oct 2018   •   17:59
Renault şi partenerul chinez Brilliance vor lansa şapte utilitare pe piaţa din China

Constructorul auto francez Renault şi cel chinez Brilliance au semnat marţi un acord pentru a lansa şapte vehicule utilitare pe piaţa din China pentru a profita de o piaţă unde vânzările de vehicule comerciale ar urma să fie mai robuste decât cele de autoturisme, informează Reuters. 

La finele anului trecut Renault şi Brilliance China Automotive au anunţat înfiinţarea unei societăţi mixte deţinute în proporţie de 49% respectiv 51% care ar urma să fabrice şi să vândă vehicule utilitare uşoare sub mărcile Jinbei, Renault şi Huasong. Obiectivul partenerilor este să vândă 150.000 de unităţi pe an în 2022. 

"La zece luni după lansarea iniţială a societăţii noastre mixte în China cu Brilliance, avem o echipă de conducere locală şi un plan de produs ambiţios care ne va permite să ne continuăm creştere cu lansarea de şapte vehicule utilitare în China, dintre care trei modele electrice, începând din 2019", a declarat directorul general de la Renault, Carlos Ghosn. 

Vehiculele urmează să fie asamblate la Liaoning, o provincie din nord-estul Chinei. 

În cursul unei conferinţe de presă, directorul diviziei de utilitare de la Renault a precizat că primele două modele electrice, unul de mărimea unui Kangoo şi cealaltă de mărimea Trafic, vor fi lansate sub marca Jinbei, urmând ca la finele lui 2020 să fie lansat şi un al treilea sub marca Renault. 

Vânzarea de vehicule utilitare şi electrice în China, una din axele de creştere ale noului plan strategic cincinal al Renault, ar urma să permită grupului francez să profite de creşterea unei pieţe care rămâne mai dinamică (un avans de 11% fiind aşteptat în acest an şi o creştere de 8-9% preconizată pentru anul viitor) decât cea de autoturisme. 

Renault a intrat relativ târziu pe piaţa din China, inaugurând abia în 2016 o primă uzină la Wuhan (centrul Chinei), unde produce autoturisme împreună cu Dongfeng Motor Group. Comparativ, grupul francez PSA este prezent în China încă din anii 1980. 

Grupul auto francez Renault, proprietarul Dacia, a vândut în primul semestru un număr record de 2,067 milioane vehicule la nivel mondial, în creştere cu 9,8% în ritm anual. Grupul a precizat că mărcile Renault şi Dacia au stabilit fiecare un record de vânzări semestrial, 1,378 milioane pentru marca Renault şi 378.095 vehicule vândute la nivel global pentru marca Dacia. 

Compania Dacia a fost preluată de Renault în anul 1999. Relansată în 2004 cu modelul Logan, Dacia a devenit un jucător de notorietate pe piaţa auto europeană. AGERPRES

×
Subiecte în articol: Renault