x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Auto Renault va lansa în septembrie propriul său serviciu de car-sharing la Paris

Renault va lansa în septembrie propriul său serviciu de car-sharing la Paris

04 Iul 2018   •   12:31
Renault va lansa în septembrie propriul său serviciu de car-sharing la Paris

Grupul auto francez Renault a anunţat miercuri că intenţionează să lanseze în luna septembrie un serviciu de tip car-sharing care să acopere Parisul şi regiunea din jurul capitalei Franţei, informează Reuters. 

Acest serviciu, care va demara cu automobilele electrice produse de grupul Renault (ZOE, Twizy şi Kangoo), ar urma să reprezinte în 2019 o flotă de peste 2.000 de vehicule în Paris şi regiunea Ile-de-France, a spus miercuri Thierry Bolloré, directorul general adjunct de la Renault, într-o conferinţă de presă comună cu primarul Parisului, Anne Hidalgo. Edilul a precizat că şi alte companii s-au arătat interesate în a lansa programe de tip car-sharing pentru Paris. 

Cei doi mari producători francezi de automobile, PSA şi Renault, vor să înlocuiască Autolib, un serviciu de car-sharing cu automobile electrice care a fost lansat de grupul miliardarului Vincent Bollore dar care a fost abandonat recent de autorităţile locale din Paris după o dispută. 

Lansat în 2011, Autolib are 150.000 de utilizatori activi iar maşinile sale au devenit o prezenţă familiară pe străzile din Paris. Însă problemele cu curăţenia, parcarea şi concurenţa venită de la alte modele de transport precum Uber, au făcut ca Autolib să înregistreze pierderi cumulate de 293 milioane de euro. După rezilierea contractului cu Autolib, primăria din Paris s-a îndreptat spre constructorii auto şi firmele care închiriază automobile pentru a le permite alternative în regim 'free floating'. 

Grupul PSA a informat la începutul săptămânii că va lansa la finele acestui an un serviciu de car-sharing la Paris în regim 'free floating', care permite şoferilor să ia un vehicul electric de la o locaţie şi să îl lase la o altă locaţie din interiorul Parisului. Cel mai mare constructor auto francez a precizat că acest nou serviciu va pune la dispoziţie aproximativ 500 de vehicule electrice Peugeot şi Citroen pentru capitala Franţei. 

PSA oferă deja servicii de car-sharing la Paris în regim 'free floating' la Madrid şi Lisabona. La rândul său, Renault are deja un serviciu de car-sharing în Franţa denumit 'Renault Mobility' şi operează 500 de automobile electrice marca Zoe în regim de tip 'free floating' la Madrid. 

Compania Dacia a fost preluată de Renault în anul 1999. Relansată în 2004 cu modelul Logan, Dacia a devenit un jucător de notorietate pe piaţa auto europeană. AGERPRES

×
Subiecte în articol: Renault car-sharing Paris