x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Auto Suspiciuni la Renault

Suspiciuni la Renault

de Cătălin F. Vărzaru    |    15 Mai 2019   •   18:50
Suspiciuni la Renault

Un scandal de tipul Dieselgate explodează în Hexagon. Clio şi Captur ar fi beneficiat de sisteme antipoluare, scriu Reuters şi Le Monde. Este vorba despre sisteme care nu funcţionau la viteze mai mici de 50 km/h. Le Monde, citat de automarket.ro, a publicat rezultatele unui raport realizat de Institutul Superior de Cercetare în domeniul Automobilelor și Transportului la solicitarea magistraților francezi. Renault e acuzat că a introdus o serie de "modificări ale sistemelor antipoluare care permit adaptarea la procedurile de omologare într-un mod diferit de condițiile reale". Sistemul EGR, care are rolul de a recircula o parte din gazele de eșapament în cilindri pentru a reduce emisiile de CO2, "nu mai funcționa" la temperaturi scăzute întâlnite frecvent în timpul iernii sau la temperaturi mai ridicate care de asemenea sunt întâlnite frecvent în afara anotimpului rece. În plus, sistemul de emisii pentru oxidul de azot nu funcționa deloc la viteze mai mici de 50 km/h și "funcționa doar sporadic la parametri scăzuți în restul timpului". "Vehiculele Renault nu sunt echipate cu dispozitive pentru trucarea emisiilor și sunt omologate în conformitate cu regulamentele în vigoare", a precizat un purtător de cuvânt al Renault, răspunzând acuzaţiilor din presă.

×