x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Auto Trotinetele ar putea intra în legalitate

Trotinetele ar putea intra în legalitate

de Cătălin F. Vărzaru    |    03 Iul 2019   •   19:30
Trotinetele ar putea intra în legalitate

Circulația trotinetelor electrice ar putea fi reglementată printr-o iniţiativă legislativă care prevede modificarea Codului Rutier. Proiectul depus de liberalul Sorin Moldovan prevede o viteză maximă de 40 km/h, sisteme de iluminare pentru utilizarea pe timp de noapte şi obligaţia utilizatorilor minori de a purta cască de protecție. "Dacă un drum este prevăzut cu o pistă specială destinată circulației bicicletelor și a trotinetelor electrice, acestea vor fi conduse numai pe pista respectivă", se precizează în proiect. Tortineta electrică a devenit o necesitate în aglomerările urbane precum Capitala şi poate fi soluţia pentru reducerea poluării. Primaria a semnat un program pentru 1.000 de trotinete folosite în sistem de închiriere, iar parcul ar putea creşte în curând la 2.000 de astfel de vehicule. În prezent, un utilizator de trotinetă electrică se află la cheremul poliţistului, putând fi amendat şi chiar în situaţia de a se alege cu dosar penal pentru circulaţia cu un vehicul neînmatriculat.

 

×