x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Auto UNTRR: Tarifele RCA pentru camioane au crescut de la 1 iulie

UNTRR: Tarifele RCA pentru camioane au crescut de la 1 iulie

07 Iul 2016   •   16:35
UNTRR: Tarifele RCA pentru camioane au crescut de la 1 iulie

Uniunea Naţională a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR) susţine că tarifele RCA pentru camioane au crescut de la 1 iulie la peste 20.000 de lei pentru clasa B0 şi cere Guvernului, Parlamentului, Consiliul Concurenţei şi Autorităţii de Supraveghere Financiară măsuri urgente de reglementare a acestora, potrivit unui comunicat al UNTRR.


"Uniunea Naţională a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR) solicită Guvernului, Parlamentului, Consiliului Concurenţei şi Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF) luarea de măsuri urgente împotriva creşterii aberante a tarifelor la asigurările RCA, după ce de la 1 iulie 2016 companiile de asigurări au majorat din nou preţurile poliţelor RCA. UNTRR consideră că aceste creşteri nu au la bază niciun fundament economic, iar companiile de asigurări au profitat de faptul că piaţa RCA este una captivă şi au urcat tarifele pentru transportatorii rutieri până la un nivel la care majoritatea firmelor sunt împinse în faliment", se spune în comunicat.

UNTRR prezintă un exemplu de poliţă RCA primit din partea unui membru care arată cum tarifele asiguratorilor au crescut în numai un an cu peste 150%.

"Se poate observa cum în 2015 compania a plătit o primă de asigurare de 7.251,6 lei, tarif aferent clasei B2 la acel moment, ceea ce înseamnă că, dacă autovehiculul ar fi fost încadrat în clasa B0, ar fi achitat o primă de asigurare de 8.057,33 lei (la clasa B2 există o reducere a primei de 10% faţă de clasa B0). În prezent, compania a primit o ofertă de reînnoire a poliţei aferentă clasei B4, ceea ce indică faptul că autovehiculul nu a fost implicat în niciun accident rutier în ultimul an iar reducerea faţă de clasa B0 este de 18% , cuprinsă între 16.958,36 lei şi 21.871,9 lei pentru 12 luni. Astfel, prima pentru B0 este între 20.680,92 lei (4.575 euro) şi 26.673 lei (5.900 euro), ceea ce indică o creştere de peste 150% în numai un an", se precizează în comunicat.

UNTRR menţionează faptul că şi-a exprimat în numeroase rânduri nemulţumirea faţă de creşterea continuă a tarifelor asigurărilor în industria transporturilor, solicitând autorităţilor române încă din anul 2008 să întreprindă măsuri concrete de protecţie a consumatorilor.

Uniunea precizează că deşi ASF a invitat UNTRR şi celelalte asociaţii ale transportatorilor la întâlniri cu privire la RCA, iar acestea au transmis ASF 12 propuneri care sa fie incluse în proiectul de lege RCA, conducerea ASF a ignorat 80% din propunerile convenite cu transportatorii în actualul proiect de lege RCA transmis de către Parlament anul aceasta.

De asemenea, UNTRR susţine că în forma actuală, proiectul de lege RCA nu soluţionează cea mai importantă problemă care a generat protestele transportatorilor şi a condus la demararea discuţiilor cu Autoritatea de Supraveghere Financiară - respectiv stabilirea unui sistem de control al tarifelor de primă RCA, pe elemente de cost fundamentate, general acceptate de asiguratori, asiguraţi şi ASF. UNTRR respinge noul proiect de lege RCA deoarece nu conduce la o reducere a preţurilor pe segmentul RCA, fiind redactat doar în interesul companiilor de asigurări.

Pentru reducerea primei RCA, transportatorii propun creşterea gradului de cuprindere în asigurarea RCA a tuturor autovehiculelor, care s-ar putea realiza prin verificarea poliţelor RCA cu ajutorul camerelor de supraveghere CNADNR - numerele de înmatriculare citite de aceste camere se vor exporta periodic către ASF, unde se vor compara cu baza de date existentă şi va presupune sancţionarea celor care nu au asigurare.

"Considerăm că dacă toate autovehiculele din România ar fi asigurate RCA, prima medie pentru vehiculele comerciale ar scădea la 1.100 de euro, în timp ce prima medie pentru autoturisme s-ar reduce la 95 de euro", precizează UNTRR.

De asemenea, Uniunea susţine că reducerea fraudei pe segmentul RCA s-ar putea realiza prin măsuri administrative la emiterea poliţelor RCA, respectiv conexiunea la baza de date a DRPCIV/RAR, după sistemul existent şi funcţional utilizat la emiterea rovinietelor, vehiculul fiind identificat pe baza unicităţii numărului de înmatriculare şi a seriei de şasiu.

Tot pentru reducerea tarifelor RCA, UNTRR susţine elaborarea unui ghid de vătămări corporale.

Sursa: AGERPRES

×
Subiecte în articol: UNTRR rca polita RCA camioane