x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Auto Vitrina tehnologică a Kia

Vitrina tehnologică a Kia

de Cătălin F Vărzaru    |    28 Noi 2018   •   21:10
Vitrina tehnologică a Kia

E puternică, rapidă și se aude incredibil. Este și o mare surpriză, pentru că vine de la un producător auto care și-a obișnuit clientela cu mașini populare. Cu Stinger, Kia a vrut să arate ce poate. 370 de cai-putere și tracțiune AWD pe un grand turismo care a reușit să câștige premii internaționale. Cea mai scumpă mașină de serie produsă de concernul coreean îi mai livrează șoferului încă o surpriză – se mișcă mai bine decât arată. Am testat trei zile bolidul Kia. Ce mi-au rămas în amintire au fost sunetul bestial pe care îl scoate prin evacuare motorul turat și agilitatea unui automobil care are totuși peste 4,8 metri lungime.

Trei zile am avut spre distracție cea mai puternică motorizare pe care Kia a pus-o pe o mașină de serie. Turbopropulsorul V6 cu două turbine de 3.3 litri. O bestie care este capabilă să dea 370 de cai-putere. Cuplul impresionat de 510 Nm este atins încă de la 1.300 de rot/min și menținut la această valoare maximă până la 4.500 rot/min. După 5.000 rot/min, mașina este atât de nervoasă, încât la fiecare mângâiere suplimentară a pedalei de accelerație are tendința să se dezlănțuie. Forța consistentă este transmisă la toate cele patru roți prin intermediul unei tracțiuni integrale AWD. Este o transmisie integrală inteligentă la care accesul se pune pe puntea spate. Tracțiunea pe roțile din față intervine doar atunci când trebuie. Forța de pe spate se simte pregnant mai ales la accelerarea rapidă, atunci când simți cum mașina e împinsă. Astfel, roțile directoare din față au mai mare liberate pentru a urma cu precizie dorința șoferului.

În ce ligă joacă

Kia Stinger este o sportivă pursânge care reușește să pună la pământ adversari redutabili, din liga mare. Cu un sprint de 4,9 secunde, se bate de la egal cu BMW 440i Grand Coupe și surclasează Porsche Panamera RWD V6, BMW 640i Gran Coupe sau Audi A5 Sportback. Concurenți mult mai scumpi, pentru că cea mai dotată variantă de Stinger ajunge să coste 48.000 de euro. Puterea motorului este trecută printr-o cutie automată cu opt trepte, care poate fi condusă atât prin intermediul unor padele montate după volan, cât și prin cinci stări presetate în modul Smart, Eco, Comfort , Sport sau Sport+. Aceeași mașină care este capabilă să dezlănțuie forțe nebănuite în modul Sport+ știe să se comporte cuminte și docil în modul Eco. Diferența este evidentă, nu doar din punctul de vedere al consumului, cât și din cel al confortului. Drive Mode Select nu modifică doar plaja de turație în care se mișcă motorul sau modul în care e presetată cutia automată, ci variază și suspensia, direcția sau tracțiunea integrală AWD. În plus, poate altera și sunetul motorului, în special pe setările Sport și Sport+, pentru a-i da șoferului întreaga senzație de care poate beneficia la volanul unei sportive. Intersant este și modul Smart, în care computerul mașinii intuiește comportamentul șoferului, în baza citirii feedback-ului oferit de acesta după o perioadă de condus, și setează mașina automat și personalizat. Modul Sport+ este extremul oferit de mașină. În acest caz, există o intervenție redusă a sistemelor de stabilitate, dar la limită, ESP va interveni automat.

Cum trage

Stinger este capabil să controleze automat tracțiunea. De exemplu, la accelerarea bruscă, puterea este distribuită 80% pe puntea spate și 20% pe cea din față, dându-i șoferului senzația că este împins cu puterea celor peste 300 de cai. All-Wheel Drive folosește controlul dinamic vectorial al cuplului, care se adaptează instantaneu la schimbări, prin transmiterea de putere și forță de frânare la roțile potrivite, asigurând tracțiunea și stabilitatea. În virare, AWD menține stabilitatea prin transmiterea de cuplu suplimentar spre roțile exterioare, pentru îmbunătățirea controlului. Pe drumuri alunecoase, sistemul transmite cuplu către roțile cu tracțiunea cea mai mare, în detrimentul roților care patinează. Pe autostradă, Stinger rulează cu tracțiune spate, ca să beneficieze de manevrabilitate. La schimbarea benzilor, computerul distribuie cuplul către roata spate de la interior și răspunde imediat la micile schimbări de cuplu necesare în timpul manevrei. La capitolul performanță, Stinger 3.3 litri este de-a dreptul strălucitor. Cei 370 de cai-putere îi permit un sprint până la sută de 4,9 secunde și o repriză 80-120 km/h în doar 3.3 secunde. Viteza maximă este limitată electronic la 270 de km/h, dar caroseria, dinamica și propulsorul îi permit să depășească 300 de km/h. Consumul nu este un punct forte pentru un Stinger. Eu am avut un mix de 16 litri/100 de km, la o viteză medie de 36 de km/h.

Autonomă gradul 2

Line Asist este un sistem care are rolul de a păstra automobilul pe mijlocul benzii de rulare, în lipsa unei intenții a șoferului de a schimba regulamentar direcția. Funcționează pe baza senzorilor radar și laser care se află montați fie sub parbriz, fie pe grila din față sau bara de protecție din spate. Atunci când ești cu mâna pe volan, simți un ușor feedback în direcție în momentul în care încerci să încalci marcajul fără un semnal prealabil. Sistemul tinde să așeze automobilul pe centrul benzii și face asta și atunci când nu ești cu mâna pe volan, deși, din motive de siguranță, este nerecomandat să nu fii pregătit să iei controlul în orice moment. În tandem cu cruise controlul adaptativ - care știe să păstreze automat distanța față de vehiculul din față reglând permanent viteza, inclusiv până la oprirea completă și repornirea de pe loc -, Stinger este capabil să ruleze în modul autonom de tipul 2 din 5. La bord mai există o pleiadă de asistenți. Fără nici cea mai mică intenție, am avut ocazia să testez și asistența pentru evitarea coliziunii frontale atunci când un pieton mi-a sărit în față de pe refugiul unei stații de tramvai. Pe head-up display mi-a apărut o pictogramă de alertă, însoțită de un semnal sonor puternic, iar mașina a oprit mult mai violent decât aș fi putut eu s-o fac, deși am apăsat pedala de frână. Sistemul funcționează similar și pentru a evita accidentul cu un alt vehicul. Există și o Avertizare atenție șofer care detectează pierderea concentării în timpul rulării și propune o pauză de cafea, precum și o Avertizare inteligentă limită de viteză care citește semnele de circulație și restricțiile și dă indicații șoferului. Multe dintre informații sunt livrate pe head-up display-ul de dimensiuni mari proiectat holografic pe parbriz.

Habitaclu premium

Interiorul lui Stinger este un adevărat regal. Materialele sunt de foarte bună calitate, de la pielea folosită, la plasticele tari, scumpe, sau la cele moi, plăcute la atingere. Dotările sunt de excepție. Există ventilare și încălzire în scaune, inclusiv pentru pasagerii din spate. Ampatamentul de peste 2,9 metri oferă posibilitatea unui confort de limuzină pentru ocupanții locurilor din spate. Sistemul de sunet este un Harmon Kardon personalizat pentru Stinger de 720 Wați și 15 difuzoare, inclusiv cu primul subwoofer montat sub scaunele șoferului și pasagerului față, și folosește tehnologia QuantumLogicTM Surround Sound. Poziția în scaunul reglabil electric este cea tipică pentru un model sport, dar comodă și pentru drumuri lungi, și oferă o bună susținere laterală. În plus, există un suport lombar cu perne de aer. Portbagajul este și el încăpător și ajunge la 408 litri. Telefonul poate fi încărcat și wirelles. Pentru atenuarea vibrațiilor care pot apărea mai ales la viteze mari este folosit un sistem denumit Noise-Vibration-Harshness, după care a fost proiectat fiecare element al caroseriei. Zona motorului și panoul de bord sunt izolate suplimentar, la fel și îmbinările stâlpilor cu caroseria. Evacuarea este reconfigurată și traversa spate rigidizată, iar oglinzile laterale și portierele sunt proiectate pentru reducerea zgomotului și aerodinamică.

CIFRE

  • 4,9 secunde până la 100 de km/h
  • 270 de km/h, viteza maximă limitată electronic
  • 370 de cai-putere și 510 Nm cuplu

Avantaje

  • putere și rapiditate
  • confort
  • dotări

Dezavantaje

  • consum în modul sport
  • cruise controlul adaptativ a dat mici erori la pornire
  • impozit anual de aproape 5.000 de lei
×
Subiecte în articol: kia stinger