x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Auto Volkswagen renunţă din 2019 la fabricarea celei mai celebre mașini ale sale

Volkswagen renunţă din 2019 la fabricarea celei mai celebre mașini ale sale

14 Sep 2018   •   14:07
Volkswagen renunţă din 2019 la fabricarea celei mai celebre mașini ale sale

Volkswagen va încheia anul viitor producţia celebrului său model Beetle, care a apărut inclusiv în filmele Disney sub numele de Herbie, transmit BBC, Reuters şi DPA. 

Grupul german va opri producţia în iulie 2019 la uzina sa din Mexic, după ce va fabrica câteva modele pentru a celebra succesul Beetle. 

În ultimii ani, Volkswagen a analizat o posibilă restilizare a modelului Beetle, chiar şi lansarea unor versiuni electrice, înainte de a decide să abandoneze acest proiect. 

Dar Hinrich J Woebcken, preşedinte director general al subsidiarei Volkswagen din America de Nord, nu a exclus complet ca modelul să fie fabricat din nou în viitor: "niciodată să nu spui niciodată". 

În primele opt luni din acest an, Volkswagen a vândut 11.151 de vehicule Beetle, în scădere cu 2,2% faţă de perioada similară din 2017, consumatorii preferând alte modele de top ale grupului german precum sedanul Jetta sau SUV-ul Tiguan. 

Modelul Beetle a fost conceput în anii '30 de legendarul Ferdinand Porsche, care a vrut să realizeze o maşină ieftină pentru germani. Dar războiul a oprit producţia care a fost ulterior reluată, astfel încât până în 1955 pe drumurile din Germania erau un milion de Beetle. 

Celebritatea internaţională a modelului a venit în anii '60 şi '70, după ce a apărut în filmele Disney sub numele de Herbie. 

Recent, Volkswagen AG a anunţat şi modificarea siglei brandului, pentru prima dată din 2012, deoarece se pregăteşte pentru era vehiculelor electrice şi încearcă să-şi refacă imaginea, afectată de Dieselgate. 

Noua siglă va fi prezentată anul viitor, odată cu lansarea unor modele electrice. Adaptându-se perioadei actuale, sigla va trebui să fie vizibilă atât pe maşini cât şi pe ecranele smartphone-urilor, a anunţat Jochen Sengpiehl, şeful de marketing al brandului VW. 

Emblema VW, modificată ultima dată în urmă cu şase ani cu o imagine tridimensională, s-a schimbat foarte puţin de la renaşterea producătorului auto, după Al Doilea Război Mondial. 

De asemenea, brandul VW va extinde utilizarea mediilor digitale şi a reţelelor de socializare, pentru a-i convinge pe consumatorii sceptici să treacă la vehiculele electrice. O imagine proaspătă a brandului reprezintă cheia planului de 20 de miliarde de euro al Volkswagen de cucerire a pieţei vehiculelor electrice. 

În pofida amenzilor, a litigiilor judiciare şi a prejudicierii reputaţiei companiei în urma Dieselgate, grupul VW a raportat în 2017 vânzări record de 10,74 milioane de vehicule şi un profit de 11,6 miliarde de euro (14,3 miliarde de dolari). AGERPRES

×
Subiecte în articol: volksbank