x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Auto Volvo va produce automobile în India, din acest an

Volvo va produce automobile în India, din acest an

18 Mai 2017   •   16:20
Volvo va produce automobile în India, din acest an

Producătorul suedez de automobile Volvo Cars, deţinut de firma chineză Geely, a anunţat joi că în cursul acestui an va începe operaţiunile de asamblare de vehicule în India, intenţionând să cucerească o cotă cât mai mare de piaţă pe segmentul de automobile premium, informează Reuters. 

La nivel global, Volvo Cars controlează aproximativ 5% din piaţa de automobile premium iar obiectivul său strategic este dublarea acestui procent până în 2020. În ceea ce priveşte piaţa din India, anul trecut vânzările Volvo au crescut cu 24% depăşind pragul de 1.400 de unităţi. 

Constructorul auto suedez de automobile Volvo Cars a precizat ca colabora cu producătorul de camioane Volvo Group pe piaţa din India, utilizând infrastructura şi licenţele de producţie ale acestuia din urmă, fără a oferit şi detaliile financiare ale colaborării. 
"Debutul asamblării de vehicule în India este un pas important pentru Volvo Cars şi intenţionăm să ne creştem vânzările pe această piaţă cu un ritm de creştere rapidă", a declarat directorul general de la Volvo Cars, Hakan Samuelsson. În prezent, principalele uzine de producţie ale Volvo Cars sunt amplasate în Suedia, Belgia şi China

Volvo Cars a raportat o creştere solidă a profitului operaţional în primul trimestru, graţie cererii puternice pentru modelele XC60 şi seria 90, astfel că şi-a confirmat obiectivele de vânzări pentru acest an. După ce a fost cumpărat de grupul chinez Zhejiang Geely Holding Group în 2010, Volvo a investit în noi modele şi uzine de producţie pentru a-şi creşte cota de piaţă pe segmentul premium dominat de Mercedes-Benz şi BMW.

×
Subiecte în articol: productie automobile volvo volvo india