x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri A participat la o emisiune-concurs şi acum va fi prezentatorul megashow-ului România Dansează!

A participat la o emisiune-concurs şi acum va fi prezentatorul megashow-ului România Dansează!

de CS    |    21 Ian 2013   •   11:51
A participat la o emisiune-concurs şi acum va fi prezentatorul megashow-ului România Dansează!
Sursa foto: Antena1

Emisiunea “România dansează”, pe care Antena 1 o pregătește pentru această primăvară, îl va avea în rolul de prezentator pe Jorge, artistul care a câștigat sezonul al doilea al show-ului “Te cunosc de undeva”.

“Am apărut în industria muzicală în urma participării la o producție – concurs, unde trebuia să-mi demonstrez talentul nu doar la muzică, ci și la dans. Așa că înțeleg foarte bine emoțiile prin care vor trece participanții, sunt acolo să-i susțin din punct de vedere emoțional și împreună să oferim telespectatorilor cel mai tare dance-show de televiziune din România”, declară vedeta Antenei 1.

Jorge va participa la toate preselectiile organizate în țară, la care sunt asteptati toti romanii care vor sa demonstreze ca iubesc dansul.

“Îi așteptăm la preselecții pe toți românii care iubesc dansul și știu să facă show. Este important de reținut că nu există limite de vârstă, contează doar pasiunea și talentul”, precizează Jorge.

 

“România Dansează” este talent-show-ul la care pot participa oameni obișnuiți, indiferent de vârstă și pasionați de orice stil de dans.

Audițiile pentru „România Dansează” debutează săptămâna viitoare, pe 26 ianuarie, la Timișoara. Preselecțiile vor continua pe 29 Ianuarie la Cluj – Napoca, 1 Februarie la Iași, 4 Februarie în Constanța. Bucureștenii care au “dansul în sânge” pot veni la audiții pe 7 februarie.

Românii care știu să facă show, adoră să danseze și mai ales visează să fie văzuți de o țară întreagă sunt așteptați să se înscrie la adresa casting.a1.ro.

Premiul este pe măsura talentului. Concurenții care ajung în finală vor intra în cursa pentru 50.000 de Euro.

“România Dansează” are la bază formatul “Got To Dance”, program lansat în 2009 în Marea Britanie care a ajuns deja la sezonul 4.

×