x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Ana Maria Prodan revine la Euforia TV cu “La plăcinte, înainte!”

Ana Maria Prodan revine la Euforia TV cu “La plăcinte, înainte!”

16 Ian 2013   •   19:56
Ana Maria Prodan revine la Euforia TV cu “La plăcinte, înainte!”

În ziua în care Euforia TV a împlinit şapte ani, pe 15 ianuarie, Ana Maria Prodan a făcut un anunţ în show-ul Simonei Gherghe, “Acces direct”. “Am primit mii de mesaje de la telespectatori, în care mă roagă să revin pe post, aşa că m-am hotărât, mă întorc cu o nouă emisiune, pe 16 februarie. Acesta e cadoul meu pentru ei”, a spus vedeta. Noua emisiune se numeşte “La plăcinte, înainte!”, iar filmările au început deja, dovada fiind operatorii care o însoţesc pe Ana Maria Prodan peste tot, chiar şi în platoul Acces Direct. “Nu te deranjează că ei vin cu tine peste tot şi te filmează? Poate te mai cerţi cu soţul tău”, a întrebat Simona Gherghe, cu zâmbetul pe buze. “Nici gând, de multe ori ei sunt cei care ne împacă, ei sunt ca şi familia mea de-acum. Iar Euforia este aşa, ca o mănuţă, acolo este publicul meu”, a mai spus invitata Simonei. “La plăcinte, înainte!” reprezintă sezonul cu numărul trei al reality show-ului “Prodanca şi Reghe”, iar numele emisiunii este reprezentativ: show-ul urmăreste aventurile Anei Maria Prodan ajutată de familie şi de prieteni să înceapă o nouă afacere, respectiv o patiserie, în care produce prăjituri şi plăcinte după reţete tradiţionale. (C.S.)

×
Subiecte în articol: ana maria prodan Euforia tv