x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Antena 3 a implinit 6 ani, iar publicul i-a fost alături!

Antena 3 a implinit 6 ani, iar publicul i-a fost alături!

27 Iun 2011   •   21:00
Antena 3 a implinit 6 ani, iar publicul i-a fost alături!

Antena 3 a sarbatorit duminica 6 ani de existenta prin rezistenta si a facut-o intr-o zi cat pentru 6 ani. Telespectatorii au putut urmari intreaga zi un program special, cu povesti nestiute despre existenta prin rezistenta, mo­mente memorabile, un jurnal de stiri atipic, editii speciale in care au fost in­vitati jurnalistii Antena 3 si dezvaluiri despre oamenii care muncesc in spa­tele camerelor de filmat. De asemenea, Antena 3 a difuzat pe tot parcursul zilei momente amuzante din emi­siunile lui Mircea Badea, precum si cu o serie de reportaje "in premie­ra" realizate de Carmen Avram si echi­pa sa special pentru aniversarea Antena3.

Audientele furnizate de Gfk Ro­ma­nia pentru publicul din mediul ur­ban in varsta de peste 18 ani confir­ma interesul publicului pentru pro­gra­mele aniversare Antena 3. La ni­ve­lul intregii zile, televiziunea de stiri par­te a Intact Media Group se si­tueaza pe pozitia 3 cu o cota de piata de 7.5%, imediat dupa generalistele Antena 1 ( 10.5%) si Pro tv (13.1%).

Si editia speciala difuzata in prime time si prezentata de Gabriela Vranceanu Firea si Mihai Gadea a fost apreciata de un numar mare de te­lespectatori, postul de nisa men­ti­nandu-si locul pe podium cu 9.2% market share, dupa Antena 1 (12.8%) si Pro tv (15.3%) si inaintea principa­lului concurent, Realitatea TV, care a obtinut doar 6.3%.

Editia speciala a incantat pu­blicul prezentand materiale deosebite. A in­ceput prin a descoperi povesti im­pre­sionante ale rezistentei romanilor de pretutindeni, apoi au intrat in sce­na Dana Grecu si Mircea Badea care au prezentat un jurnal de stiri atipic starnind hohote de ras, si a conti­nuat cu incursiunea Andreei Bere­clea­nu in turnul Intact Media Group cu scopul de a-i prezenta publicului pe oamenii din spatele celor care apar pe sticla. Un moment inedit al filmuletului prezentat de Andreea Berecleanu a fost prezenta Cameliei Vo­ciulescu, care a vorbit despre prima sa experienta in televiziune, ca reporter, si crezul profund care ar trebui sa conduca fiecare jurnalist pentru a face cu adevarat aceasta meserie.

Invitatul special al Antenei 3 in aceasta zi importanta a fost Bogdan Ota, unul dintre milioanele de ro­ma­ni alungati de tara lui. El a venit in pla­tourile Antena 3 sa cante si sa spu­na povestea incredibila a existentei sale printre straini. Un pianist din Bo­tosani, care a plecat in Norvegia pentru a cara copiatoare deoarece in tara nu si-a putut realiza visul, si a ajuns sa castige inimile a milioane de oameni, la un concurs de televiziune.

×
Subiecte în articol: antena 3