x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri China: Un reformist, in fruntea Bancii Centrale

China: Un reformist, in fruntea Bancii Centrale

19 Mar 2018   •   07:45
China: Un reformist, in fruntea Bancii Centrale

Yi Gang, un reputat reformist, viceguvernator al Bancii centrale chineze (PBOC), a fost numit in fruntea acestei institutii, semn ca autoritatile de la Beijing intentioneaza nu doar sa continue, dar sa intareasca masurile de supervizare financiara.

 

Candidatura lui Yi Gang a obtinut cvasi-unanimitate de voturi in Adunarea nationala populara, parlamentul Chinei, care a decis, de asemenea, numirea extrem de influentului consilier economic al presedintelui Xi Jinping, Liu He, in functia de vicepremier. El se va ocupa de politica econmica si financiara a gigantului asiatic.

De formatie econmist, Yi Gang, excelent vorbitor de limba engleza si fost progesor in Statele Unite, unde a trait o perioada lunga de timp, este un bun cunoscator al tuturor "secretelor" Bancii centrale, unde lucreaza de mai bine de doua deceni. La carma institutiei, el il va inlocui pe Zhou Xiaochuan, care, la cei 70 de ani ai sai, a implinit varsta limita de pensionare.

In calitate de viceguvernator din 2008, Yi Gang a fost implicat in gestionarea crizei financiare mondiale, apoi in transformarile angajate de seful sau, Zhou Xiaochuan: liberalizarea progresiva a dobanzilor de imprumut si a depozitelor bancare, ajustarea mecanismelor de conversie a yuanului, pentru o mai buna reflectare a fluctuatiilor pietei...

In conditiile in care datoria totala a Chinei, publica si privata, depaseste 250% din PIB, facandu-i pe multi sa se teama de o posibila destabilizare a economiei tarii, numarul doi mondial, Beijing a transformat lupta impotriva riscurilor financiare intr-o "batalie decisiva".

Cu o traiectorie inedita pentru un responsabil chinez, Yi Gang a trait aproape 15 ani in SUA, unde a studiat intre anii 1980 si 1986. Tot aici si-a sustinut doctoratul in economie la Universitatea din Illinois si a predat pana in 1994 la Univesitatea din Indiana. Intos acasa, el a fost cooptat de Banca centrala in 1997, unde a coordonat activitatea departamentului de politica monetara, inainte de a fi numit viceguvernator, in 2008.

×