x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Construcţii şi Proprietăţi Aer curat sub cupola de sticla

Aer curat sub cupola de sticla

03 Sep 2004   •   00:00

Cladirea Parlamentului Germaniei, construita cu aproape 110 ani in urma, este o imbinare arhitectonica aproape perfecta a clasicului cu modernul.

Noua cupola din sticla cu caracter ecologic, care a inlocuit-o pe cea veche, este dovada incontestabila ca resursele naturale se pot folosi cu succes, in orice spatiu, daca se recurge la un mic "compromis".

Reichstag sau Cladirea Parlamentului este unul din simbolurile poporului german. Construita intre 1884 si 1894, in stil neo-renascentist, dupa crearea imperiului german, in 1872, grandioasa cladire a suferit de-a lungul timpului o serie de reparatii. Dupa ce au fost indepartate urmele lasate de primul razboi mondial, in 1933 cladirea a cazut prada unui incendiu devastator, pentru ca la sfarsitul celui de-al doilea razboi mondial sa fie devastata de sovietici. Proiectul pentru renovarea Reichstag-ului a fost realizat initial de Paul Wallot si reamenajarea acestuia dupa caderea "Zidului" s-a dorit simbolul reunificarii Germaniei si revenirii capitalei la Berlin. Evident, noua fata a cladirii trebuia sa pastreze liniile clasice, dar avea nevoie si de o nota moderna. De aceea, arhitectii au gandit o noua cupola, din sticla, care pe langa aspectul cu totul deosebit prezenta avantajul de a oferi marii Sali a Parlamentului conditii de ventilare si insorire naturala.

"COMPROMISUL" DE STICLA. Structura metalica a cupolei, cu un diametru, la baza, de 38 m si cu o inaltime de 23,5 m, constituie semnul vizibil al schimbarii pe care a suferit-o constructia, chiar daca a fost conservata identic la exterior. Noua cupola nu reprezinta insa o reconstructie a celei istorice, ci nota de originalitate caracteristica secolului XX. Farmecul noii cupole consta mai ales in faptul ca este accesibila publicului printr-o rampa dubla si printr-o platforma situata la 16 m deasupra soclului, de unde se poate vedea interiorul complet al salii din care sunt conduse destinele Germaniei. Discutiile in plen ale parlamentului pot fi urmarite de oricine si asta fara ca legiuitorii sa fie deranjati in vreun fel.

Pe langa aspectul cu totul original, noua constructie se bucura si de avantajul ca poate exploata la maximum resursele naturale. Structura conica, din metal, imbracata in oglinzi, cu un diametru maxim de 15 m, permite reflectarea luminii naturale spre sala, adapostind in acelasi timp sistemul de incalzire si de ventilatie. Un element de 12 m inaltime, pivotant in jurul conului, are rolul de a absorbi anumite straluciri nedorite, datorate reflexiei oglinzilor. O deschidere de 9 m diametru asigura ventilarea naturala a salii si a cupolei, iar cele 24 de nervuri ale partii superioare se descarca la baza pe o grinda tridimensionala si sunt sudate in punctul cel mai de sus de o grinda circulara. Rampele suspendate de nervuri au la randul lor o structura portanta, constand in grinzi circulare suplimentare. In ciuda sistemului in aparenta rigid, panourile de sticla fatetata, securizata, de 24 mm, sustinute de cadre din aluminiu, confera elasticitate ansamblului.

O suta de panouri voltaice situate pe acoperis produc in jur de 40kW si asigura energia necesara utilajelor pentru climatizarea si protectia solara a cupolei. Utilizarea a doua straturi de sticla (dintre care unul este prevazut cu protectie solara) si profilele eliptice din aluminiu asigura ventilarea naturala pentru cea mai mare parte a edificiului.

CLIMATIZAREA DE ACUM O SUTA DE ANI, IN ACTUALITATE. Desi pare incredibil, la originea sa, Reichstag a fost conceput cu o parte de climatizare, care astazi, partial, este inca de actualitate. De la darea in folosinta, Sala Parlamentului, salile de reuniune, de lectura si de odihna dispuneau de un anumit sistem de alimentare cu aer. O suta de ani mai tarziu, aceleasi preocupari au stat la baza noului proiect de realizare a unui edificiu, regrupand tehnicile de climatizare si insorire cele mai moderne, cu un consum de energie redus la minim.

Obiectivul propus era de reducere radicala a consumului de energie si a emisiilor de dioxid de carbon, performanta atinsa in final datorita cuplarii productiei de energie cu reciclarea caldurii, utilizarea carbunelui vegetal ca sursa, stocarea sezoniera a energiei, ventilarea si insorirea naturala - folosirea soarelui pentru producerea de energie electrica. Punctul forte al conceptului energetic pentru noul cartier guvernamental al Berlinului este statia de producere a energiei motrice, descentralizate, care lucreaza in paralel cu reteaua electrica. Aceasta centrala produce cantitatea de electricitate utila si refoloseste, in acelasi timp, energia secundara produsa pentru incalzire sau racire.

Centrala acopera in jur de 80 la suta din necesarul cladirii, iar energia secundara aproape 90 la suta din energia termica. Daca Reichstag-ul nu necesita nici incalzire, nici racire, energia este stocata sub forma apei calde (70°C) la 300 de metri sub pamant. Aerul proaspat va fi aspirat de deasupra porticului estetic, apoi reincalzit sau racit si repus in circuit. Gratie dispozitivului de ferestre cu o foaie de sticla interioara, cu un gol de aer (pentru protectia solara) si o foaie de sticla exterioara, volumul de aer poate fi inlocuit intr-un timp foarte scurt.

Utile

La Antena 1 e… "Misiunea Casa"!

"Misiunea Casa" revine in forta la Antena 1 duminica, 5 septembrie, de la ora 13.15, cu cea de-a patra serie de e... misiuni extraordinare de constructii si amenajari interioare si exterioare. Noul format va avea in prim-plan problemele dumneavoastra, ale telespectatorului, legate de modul cum sa va construiti, amenajati sau modernizati propria locuinta. Aveti idei dar nu stiti cum sa le puneti in practica? Folosirea materialelor de constructii este o enigma pentru dumneavoastra? Nu aveti habar de ultimele aparitii sau cele mai moderne tehnici din domeniul amenajarilor interioare sau exterioare? Cautati raspunsuri la alte mii de intrebari care se nasc imediat ce doriti sa dati locuintei dumneavoastra un aspect cat mai placut? Nimic mai simplu! Nu scapati "Misiunea casa"!

Gazda e… misiunii va fi, asa cum ne-am obisnuit, actorul Adrian Vancica, cel care va va arata drumul spre o rezolvare cat mai facila si mai rapida a tuturor problemelor pe care le aveti. Decat sa pierdeti timp cautand mesteri a caror credibilitate poate fi pusa la indoiala, mai bine gasiti cele mai simple si complete solutii pentru infrumusetarea locuintei, din fotoliul dvs., la Antena 1, in emisiunea "Misiunea Casa".

Specialistii nostri

Alaturi de "Misiunea Casa", inca de la primele minute de emisie, au fost expertii de la Ceresit, Moment si Cesarom. Pe parcus, "echipei" i s-a alaturat Bosch-Scule electrice, pentru ca formula sa fie completata de Policolor si Romstal. Cu sfaturile competente venite de la specialistii firmelor pe care le-am amintit mai sus, un lucru este sigur: calitatea, durabilitatea si fezabilitatea lucrarilor dumneavoastra sunt asigurate.

Internetul, inca o sansa

Pentru cei care nu reusesc sa fie duminica in jurul pranzului in fata televizorului, la "Misiunea Casa", mai exista o posibilitate de a obtine informatii competente din sfera constructiilor si amenajarilor interioare sau exterioare. Nu trebuie decat accesat site-ul www.misiuneacasa.ro si deschisa fereastra "Forum", unde pot fi adresate orice fel de intrebari in domeniu. Raspunsurile vor veni in cel mai scurt timp, daca nu se gasesc deja printre cele afisate.
×
Subiecte în articol: sticlă misiunea casa imobiliar