x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Construcţii şi Proprietăţi Autostrada Soarelui „apune” pentru lucrări în toamnă

Autostrada Soarelui „apune” pentru lucrări în toamnă

de Paul Barbu    |    29 Mar 2016   •   16:01
Autostrada Soarelui „apune” pentru lucrări în toamnă

Autostrada Soarelui se va închide cel mai devreme în luna septembrie, şi nu între 1 mai şi 1 septembrie aşa cum se preconiza, au anunţat oficialii Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR).

Închiderea autostrăzii se va face pe o porţiune de 40 de km, între Drajna şi Lehliu, pentru lucrări de reabilitare. "Pentru realizarea acestei lucrări de reabilitare, este necesară organizarea unei proceduri de licitaţie, care ar putea dura conform prevederilor legale până la 120 de zile, cel puţin", au mai anunţat reprezentanţii CNADNR.

Cătălin Homor, directorul general al CNADNR, a anunţat alocarea unor fonduri pentru reparaţiile atât de necesare la A2, (reparaţii anulate şi anul trecut tot la presiunea organizaţiilor din turism).

"Acest proces nu poate fi cuprins într-un calendar foarte exact, ţinând cont de momentul declanşării licitaţiilor, de numărul de ofertanţi, de numărul contestaţiilor etc. Dar, luând în considerare toate acestea, demararea lucrărilor se va face cu siguranţă, cel mai devreme, în luna septembrie", a mai spus directorul general al companiei.

×