x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Construcţii şi Proprietăţi Bucureştenii caută locuinţe de două camere, sub 60.000 de euro, în care să se poată muta imediat

Bucureştenii caută locuinţe de două camere, sub 60.000 de euro, în care să se poată muta imediat

de Daniela Ivan    |    10 Dec 2012   •   18:12
Bucureştenii caută locuinţe de două camere, sub 60.000 de euro, în care să se poată muta imediat

Preţul este cel mai important criteriu pe care bucureştenii îl iau în calcul atunci când vor să-şi cumpere o locuinţă. Foarte interesaţi sunt şi de stadiul de finalizare a lucrărilor pentru că dacă apartamentul pe care doresc să-l cumpere nu este gata trebuie să plătească chirie până ce acesta va fi terminat şi astfel apar costuri suplimentare. Zona sau suprafaţa locuinţei sunt luate în calcul, dar sunt mai puţin importante, potrivit Imopedia.ro. Una peste alta, cele mai căutate apartamente în Bucureşti sunt cele cu două camere, care au preţul sub 60.000 euro şi sunt gata finalizate.

S-a dus vremea achiziţiilor pe hârtie
Mai mult de 87% dintre cei aflaţi în căutarea unei locuinţe noi preferă proiecte finalizate, 10% dintre bucureşteni sunt dispuşi să cumpere o locuinţă în curs de construire, iar doar 3% intenţionează să cumpere un apartament aflat încă în stadiul de proiect. Acest sondaj realizat de al Imopedia.ro arată că a apus vremea în care românii cumpărau locuinţe încă din faza de proiect de frică că vor creşte preţurile. Criza a schimbat comportamentul cumpărătorilor care acum vor să vadă cu ochii lor cum arată şi cum este finisat apartamentul pe care-l plătesc. "Interesant de observat este că procentul celor dispuşi să achiziţioneze o locuinţă aflată pe hârtie este insignifiant. În urmă cu câţiva ani, când piaţa imobiliară nu cunoştea termenul de criză, peste jumătate dintre cei care voiau să locuiască într-un ansamblu rezidenţial nou nu aveau nicio reţinere în a cumpăra un apartament aflat în stadiul de proiect", a declarat Răzvan Muntean, manager general al site-ului imobiliar.

Ce vor oamenii
Cele mai căutate locuinţe în noile ansambluri rezidenţiale sunt apartamentele cu două camere, 43% dintre utilizatori preferă acest tip de locuinţă. Pe locul doi în topul căutărilor se găsesc garsonierele, cu 26%. Circa 20% dintre vizitatorii portalului au optat pentru apartamentele cu trei camere, în timp ce doar 11% preferă locuinţele cu patru sau mai multe camere, potrivit statisticilor Imopedia.ro. În ceea ce priveşte zonele, în topul preferinţelor se află Berceni/Popeşti Leordeni şi Titan. Următoarele cartiere în care bucureştenii caută locuinţe noi sunt Băneasa/Pipera şi Colentina/Obor,lăsând pe ultimele locuri zone precum Militari, Ghencea şi Alexandriei. "Din datele noastre reiese că numărul celor interesaţi de o locuinţă nouă este într-o continuă creştere: aproape 30% dintre bucureşteni doresc să cumpere o locuinţă într-un ansamblu recent ridicat. Acum patru ani, procentul nu ajungea la 10%. Cumpărătorii încep să înţeleagă tot mai mult avantajele unei locuinţe noi şi preferă să investească într-o astfel de proprietate, mai ales că, în multe zone, preţul unui apartament situat într-un bloc nou este foarte aproape de valoarea unui apartament vechi", explică Muntean.

Preţuri
Pentru o garsonieră nouă, cei mai mulţi bucureşteni ar fi dispuşi să plătească 30.000 euro, iar pentru un apartament cu două camere 55.000 euro. Bugetul mediu pentru o proprietate cu trei camere este de 70.000 euro, în timp ce pentru locuinţele cu patru sau mai multe camere vizitatorii portalului imobiliar au ales un preţ mediu de 100.000 euro. De la începutul crizei preţul locuinţelor a scăzut continuu, atât la dezvoltatori, cât şI la proprietari. Preţul mediu al unui apartament de două camere, în cazul anunţurilor postate direct de proprietari, a fost de 54.630 de euro, în luna noiembrie,în scădere de la 55.740 de euro în luna anterioară. În martie 2008, punctul culminant al boom-ului imobiliar, un apartament cu două camere era scos la vânzare în medie cu nu mai puţin de 120.720 de euro, potrivit datelor centralizate de site-ul anunturiparticulari.ro. |nsă mai mare scădere pe parcursul lunii noiembrie a fost la garsoniere, al căror preţ mediu a ajuns la 34.843 de euro, cu 5,2% mai jos decât în octombrie. Faţă de vârful din 2008, preţul mediu cerut de proprietari se situează la circa 45%.

×