x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Construcţii şi Proprietăţi Casa Poporului, reevaluată! Care e acum valoarea celei mai cunoscute clădiri din România

Casa Poporului, reevaluată! Care e acum valoarea celei mai cunoscute clădiri din România

13 Apr 2016   •   17:45
 Casa Poporului, reevaluată! Care e acum valoarea celei mai cunoscute clădiri din România

Casa Poporului și terenul aflat sub cea mai grea cladire din lume sunt evaluate la 9,3 miliarde de lei. Purtătorul de cuvânt al Guvernului a făcut anunțul privind reevaluarea acestui imobil.

În şedinţa de guvern de azi a fost dezbătută o hotărâre referitoare la "actualizarea" valorii de inventar a Palatului Parlamentului, aflat în proprietatea Camerei Deputaţilor.

Potrivit proiectului de hotărâre de guvern, terenul pe care se află Palatul Parlamentului, în suprafaţă de 31 de hectare, valorează 4,05 miliarde de lei. Clădirea, care are o suprafaţă desfăşurată de 219.744 mp, a fost evaluată la 5,26 miliarde.

Valoarea de peste 2 miliarde de euro transformă Casa Poporului în cea mai scumpă proprietate din Romania. Pentru această clădire, Camera Deputaților va trebui să plătească impozit către primăria de sector de care aparţine, respectiv Sectorul 5.

În februarie 2016, preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a anunţat că a început procesul de înscriere cadastrală a clădirii şi că familia arhitectei Anca Petrescu deţine drepturile de imagine asupra clădirii.

Mai multe detalii & VIDEO, pe antena3.ro

×
Subiecte în articol: casa poporului valoare evaluare pret bani