x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Construcţii şi Proprietăţi CNAIR vrea să deschidă traficului 90 de kilometri de autostradă

CNAIR vrea să deschidă traficului 90 de kilometri de autostradă

de Adrian Stoica    |    17 Feb 2017   •   11:30
CNAIR vrea să deschidă traficului 90 de kilometri de autostradă
Sursa foto: Dan Marinescu/Intact Images

După ce anul trecut a reuşit performanţa nedorită să nu pună în exploatare niciun kilometru de autostradă, pentru anul acesta CNAIR are planuri mari. Astfel, nu mai puţin de 90 de kilometri de autostradă ar urma să fie deschişi traficului.

 

Planurile CNAIR pentru acest an vizează punerea în exploatare a Loturilor 2, 3 şi 4 de pe Autostrada Lugoj-Deva (în total 58,281 de kilometri), Loturile 3 şi 4 de pe Autostrada Sebeş-Turda (28,750 kilometri) şi porţiunea care face legătura între Bucureşti şi autostrada spre Ploieşti (3,325 km).

Lotul 2 de pe Autostrada Lugoj-Deva a fost finalizat la sfârşitului anului trecut, dar nu a fost făcută recepţia tehnică pentru că nu erau terminate şanţurile de scurgere de pe marginea autostrăzii. Loturile 3 şi 4 de pe Autostrada  Sebeş-Turda au termen de finalizare luna iulie a acestui an, după ce iniţial termenul era stabilit în primăvara anului trecut.

Constructorul Lotului 3 este compania italiană Tirrena ScaviS.p.A (Societa Italiana per Condotte d’Acqua S.p.A), valoarea contractului semnat în aprilie 2014 fiind de 420.511.921,44 lei, fără TVA. Constructorul Lotului 4 este asocierea PORR Construct SRL-PORR Bau GMBH, contractul semnat în aprilie 2014 având o valoare de 470.004.894,83 lei, fără TVA. Pe acest lot se va face joncţiunea între A10 şi Autostrada Transilvania (A3).

 

Comarnic-Braşov, între contestaţii şi anulări

Pentru acest an se are în vedere şi demararea investiţiilor la Autostrada Comarnic-Braşov, loturile 2, 3 şi 4. În luna noiembrie a anului trecut a fost comunicat rezultatul procedurii de licitaţie, câştigatorul ei fiind Asocierea SC Consitrans - 3TI Progetti Italia Spa.

În prezent ofertantul nu mai menţine oferta valabilă şi nici garanţia de participare la licitaţie. La această dată, CNAIR poartă discuţii cu ofertantul în vederea clarificării situaţiei existente. Termenul de soluţionare este de maxim două săptămâni, iar aceasta poate însemna inclusiv reluarea unei noi proceduri de achiziţie publică, ne-a declarat ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc.

În proiectul de buget pe anul 2017 au fost propuse credite de angajament în valoare de 11.456 mii lei pentru semnarea contractului şi credite bugetare în valoare de 1.000 mii lei.

Pentru Lotul 5, sectorul Predeal-Cristian, care are o valoare estimată de 149.837.204 lei, fara TVA, se derulează în prezent procedura de reevaluare a ofetelor, în baza unei decizii a CNSC. Contestaţia a fost înregistrată de către firma Strabag, după ce a fost declarată câştigătoare oferta depusă de firma Alpenside. În cazul în care reevaluarea ofertelor nu va dura foarte mult, este posibil ca semnarea contractul pentru proiectarea şi execuţia Lotului 5 să aibă loc în acest an. În ceea ce priveşte Lotul 1, sectorul Comarnic-Predeal, procedura de licitaţie a fost anulată ca urmare a declarării singurei oferte depuse ca fiind neconforme.

Autorităţile au încercat până acum de trei ori să construiască Autostrada Comarnic-Braşov în parteneriat public-privat.

×
Subiecte în articol: CNAIR