x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Construcţii şi Proprietăţi Construcţiile nu mai sunt o prioritate

Construcţiile nu mai sunt o prioritate

25 Mai 2010   •   00:00

Construcţiile nu mai constituie o prioritate nici pentru mediul privat, nici pentru stat, care a limitat alocarea fondurilor doar pentru proiectele absolut necesare, potrivit Patronatului Societăţilor din Construcţii (PSC).



"E clar că în acest an construcţiile nu sunt o prioritate. Investiţiile nu mai reprezintă o prioritate în domeniul privat, iar statul se limitează la cele absolut necesare", a declarat Cristian Erbaşu, preşedintele PSC şi acţionar la grupul Erbaşu. El a mai precizat că este o perioadă grea pentru patronii firmelor de construcţii care fac eforturi să menţină companiile în viaţă, dar îşi restrâng numărul de angajaţi şi îşi rentabilizează producţia, a mai spus Erbaşu, pentru Mediafax. O altă opţiune pentru firmele de construcţii este căutarea de proiecte în afara României, în zona Asiei sau Africii.

×
Subiecte în articol: redactie